Halep, o undă de șoc pentru Rusia. S-a mobilizat masiv. Urcă în ierarhia WTA
Chiar dacă are 30 de ani, astăzi, 19 octombrie 2021, SimonaHalep a realizat o nouă demonstrație de forță, în turul I, în duelul cu Anastasia Potapova (Rusia, 20 de ani, 68 WTA).
Simona Halep, fosta ocupantă a locului 1 mondial a câştigat un meci important. Tenismena a scăpat de problmele de sănătate, iar astăzi, în debutul ei, la Kremlin Cup, Moscova, Halep a făcut o veritabilă demonstraţie de forţă, în turul I, în duelul cu Anastasia Potapova (Rusia, 20 de ani, 68 WTA).
La primul set, Simona Halep şi-a dominat, în mod clar, adversara: s-a dus la 2-0 şi s-a impus, fără emoţii, cu 6-1, în 40 de minute.
Halep, undă de șoc pentru Rusia. S-a mobilizat masiv. Urcă în ierarhia WTA
Actul secund a început cu un game-maraton, în care fostul lider WTA a avut câştig de cauză. Potapova n-a dezarmat însă şi, imediat, a reuşit un re-break, la 15: 1-1. Nebunia a continuat cu încă un break, venit după un alt game sufocant, în care „Simo“ şi-a păstrat calmul pentru a trece, din nou, în frunte: 2-1. Apoi, la 3-1, părea că românca se îndreaptă spre încă un set câştigat lejer. Surprinzător însă, Potapova a revenit, a egalat, după care a trecut în frunte: 4-3! După seria celor trei game-uri cedate la rând, Halep a reuşit egalarea, făcându-şi serviciul pentru 4-4. Ieşită din acest moment dificil, Simona a rezolvat meciul, luând două game-uri la rând. S-a terminat 6-1, 6-4, după o oră şi 29 de minute, potrivit adevărul.ro.
În turul II, Halep va întâlni învingătoarea duelului Kudermetova (32 WTA) – Selekhmeteva (238 WTA). În ierarhia virtuală, actualizată în timp real, „Simo“ a urcat deja un loc, ajungând pe 18. Nu datorită victoriei de astăzi însă, ci pentru că Elise Mertens a rămas fără 40 de puncte acumulate în stagiunea precedentă şi a coborât pe 19.
Simona Halep are perspective bune de a mai urca în ierarhia mondială, dacă va avea un parcurs lung, la Moscova. Asta deoarece, există o diferenţă mică de puncte între ea şi ocupanta locului 16, Anastasia Pavlyuchenkova. Concret, vorbim despre 124 de puncte.