Economic

Guvernul României. Măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri afectat de criză

Guvernul României. Măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri afectat de criză. Guvernul a avut ieri o şedinţă în cursul căreia a adoptat mai multe măsuri de sprijin pentru mediul de afaceri afectat de criză. Între acestea şi simplificarea procedurilor de accesare a Programului IMM Invest.

Prin urmare, firmele care solicită credite garantate de stat nu vor mai depune declaraţii pe proprie răspundere. Ele nu vor mai fi nevoite să ateste că au fost afectate de pandemie. Iar băncile nu vor mai institui ipotecă imobiliară asupra bunurilor companiei beneficiare.

„Efortul bugetar pentru susţinerea tururor acestor măsuri de sprijin a fost de 1,5% din produsul intern brut. Pe perioada celor două luni și jumătate nu s-au calculat și nici nu s-au datorat dobânzi și penalități de întârziere. Iar măsurile de executare silită prin somație sau poprire au fost suspendate”, a delarat ministrul Finanțelor.

Bonificații pentru contribuabilii plătitori de impozite pe profit

De asemenea, au fost amânate o serie de termene de plată care ar fi pus în dificultate contribuabilii.

„S-au acordat bonificații pentru contribuabilii plătitori de impozite pe profit care au plătit impozitul datorat pe trimestrul I al anului 2020, până la termen, 25 aprilie. Bonificaţie, ştiţi foarte bine, 5% pentru contribuabilii mari, 10% pentru contribuabilii mijlocii și ceilalţi contribuabili. O bonificaţie de 10% pentru impozitul datorat pentru trimestrul I al anului 2020, pentru veniturile microîntreprinderilor.

Foarte multe măsuri, nu le-am citit pe toate. Dar, după cum se vede, măsuri reale care au ajutat foarte mult mediul de afaceri. Și aşa cum am spus pană acum, aceste măsuri reprezintă o bulă de oxigen. Echivalent a 1,5% din PIB pentru aceste companii”, a mai spus Florin Cîțu, confor RADOR.

În ceea ce priveşte acuzele din spaţiul public privind recentul împrumut de 3,3 miliarde de euro, ministrul Finanțelor a explicat că actualul guvern se bucură de credibilitate pe piețele internaționale. Acesta mai susține că împrumutul a fost făcut la cote mult mai mici decât se împrumutat guvernul anterior.