Social

Guvernul propune limită de 2.000 de lei pentru plățile cash. Ce înseamnă pentru populație?

Ajutorul pentru încălzire persoane vulnerabile indemnizațiile de handicap invalizi
sursa foto arhiva personala

O nouă propunere legislativă în România ar putea aduce schimbări semnificative în modul în care românii efectuează plățile în numerar. Guvernul ia în considerare introducerea unei limite de 2.000 de lei pentru tranzacțiile cu bani cash.

Scopul declarat al acestei măsuri este combaterea evaziunii fiscale. 

Plafonarea plăților cash

Dar, există îngrijorări cu privire la impactul asupra cetățenilor care nu au sau nu doresc să folosească carduri bancare.

Adrian Negrescu, analist economic, explică cum ar putea funcționa acest sistem.

Singura șansă în condițiile acestei noi legi a austerității este să-ți iei banii cash, să te duci la bancă, să-i pui pe card și cu cardul să te duci la magazinul cash and carry sau la altă unitate de unde vrei să cumperi, la magazin.

Realitatea arată că vor fi limitate incredibil de mult tranzacţiile cash, iar această decizie, din punctul meu de vedere, va afecta cam jumătate din populația României, mai ales pe cei care stau în mediul rural și nu au acces la bancomate sau la POS-uri.

Apropo, numărul bancomatelor în România a scăzut cu 2000 în ultimii ani, iar POS-urile, adică acele terminale de plată unde plătim cu cardul, sunt numai 370.000 față de vreo 800.000 câte ar fi necesare.”, a spus Negrescu.

Nici Comisiei Europene nu îi place ideea

Adrian Negrescu consideră că această inițiativă, deși menită să combată evaziunea fiscală, nu ia în considerare realitățile specifice României și poate crea dificultăți pentru o parte semnificativă a populației. De asemenea, el atrage atenția asupra faptului că această măsură ar putea intra în conflict cu legislația europeană. Asta deoarece Comisia Europeană a renunțat recent la ideea de a limita plățile în numerar. CE consideră că acestea sunt un drept fundamental al omului.

„Mai mult decât atât, apropo de comisioane, că știți că marea problemă aceasta este, în Portugalia, atunci când extragi bani de la bancomat, prin lege, comisionul este zero, indiferent de unde retragi banii respectivi.

Iar în Statele Unite, sunt o grămadă de state care practic au interzis această reducere semnificativă a nivelului plăților în cash special pentru că ține, până la urma urmei, de dreptul oamenilor de a face cu banii ceea ce își doresc.

Nu e neapărată nevoie să-i ții la bancă și să fii de fiecare dată nevoit să plătești un comision pentru orice serviciu pe care îl faci cu cardul”, a atras atenţia analistul economic Adrian Negrescu, potrivit Capital.