Social

Guvernul, decizii de ultim moment, chiar astăzi! S-a decis cine poate participa la UEFA 2020

Guvernul, decizii de ultim moment, chiar astăzi! S-a decis cine poate participa la UEFA 2020

Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile, începând cu data de 12 iunie, a declarat secretarul de stat Raed Arafat.

Raed Arafat, șeful DSU, a precizat că hotărârea adoptată astăzi vizează și alte măsuri care se vor aplica în această perioadă, precum participarea spectatorilor la meciurile din cadrul Campionatului European de Fotbal.

Guvernul, decizii de ultim moment, chiar astăzi! Arafat a transmis  cine poate participa la UEFA 2020

„Permiterea ca în data de 28 iunie participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor turneului final al Campionatului European de Fotbal UEFA 2020 să se realizeze pentru spectatori până la 50% din capacitatea maximă, cu condiția că, ce este peste 25%, accesul va fi permis pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, care sunt cu boală trecută sau care sunt testate”, a transmis Raed Arafat, potrivit RRA.