Actual

Guvernul Ciucă, 6 luni de la învestire: două demisii şi nicio remaniere

nicolae ciuca

În această lună, guvernul condus de Nicolae Ciucă împlineşte şase luni. Învestit în luna noiembrie cu sprijinul PSD şi al UDMR, cabinetul generalului Nicolae Ciucă nu a  întâmpinat prea multe probleme, iar despre crize politice serioase încă nu poate fi vorba.

Guvernul Ciucă, 6 luni de la învestire: două demisii şi nicio remaniere

Social democraţii şi-au luat rolul în serios şi nu au creat probleme legate de disciplină. În schimb liberalii, nu prea şi-au găsit liniştea, iar doi miniştri au demisionat în primele şase luni de mandat.

La mai puţin de o lună de la învestirea Guvernului Ciucă, am putut vorbi şi despre primul ministru care şi-a dat demisia. Florin Roman, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării a fost acuzat de plagiat pe tema lucrării sale de plagiat.

Aşadar, la finalul lunii decembrie, premierul Nicola Ciucă i-a cerut ministrului să vină cât mai repede cu explicaţii cu privire la acuzaţiile de plagiat. Pentru că nu a fost convingător, Florin Roman şi-a dat demisia.

A doua demisie din rândul miniştrilor a fost cea a lui Dan Vîlceanu. În urma demisiei lui Florin Cîţu din fruntea PNL, Dan Vîlceanu a ales să demisioneze atât de la Ministerul Fondurilor Europene, cât şi din funcţia de secretar general al PNL. Vîlceanu era considerat mâna dreaptă a lui Florin Cîţu.

Locurile celor doi miniştri au fost luate de Marcel Boloş şi Sebastian Burduja. Președintele Klaus Iohannis ar putea anunța astăzi semnarea decretului de numire a lui Sebastian Burduja în funcția de ministru al Digitalizării, precum și mutarea lui Marcel Boloș la Ministerul Fondurilor Europene.

O primă evaluare în coaliţie a miniştrilor a avut loc în luna martie, când Florin Cîţu, atunci preşedinte PNL declara că îşi doreşte o evaluare a miniştrilor PNL şi a Guvernului în general, pentru a asigura reformele din PNRR şi revenirea economiei după cei doi ani de pandemie. Atunci el a vorbit şi de o primă remaniere.

„Vreau ca PNL şi Guvernul să performeze. Economia trebuie administrată bine, nu trebuie să ne ascundem în spatele unor scuze”, declara la acea vreme Florin Cîţu.

Când a avut loc prima evaluare a miniştrilor cabinetului Ciucă a avut loc şi prima confruntare între Cîţu şi Ciucă, confruntare pierdută de fostul lider al PNL, când a şi înţeles că doar premierul va fi cel care va face evaluarea miniştrilor. Premierul Nicolae Ciucă anunţa atunci că își dorește ca abia în vară să vadă cine a perfomat și cine nu în Guvern, iar avertismentului său către Cîţu a fost: „Nu porni un război, pentru că la război mă pricep”.

De altfel nici social-democrații nu își doreau în momentul acela o remaniere chiar dacă există nemulțumiri și în rândul acestora cu privire la performanțele unor membri ai Cabinetului. Aceștia spuneau că nu este momentul pentru schimbarea miniștrilor, având în vedere criza energetică și criza internațională.