Giulio Tremonti, fostul ministru italian al economiei, a oferit un interviu pentru publicatia Il Giornale: „Globalizarea a luat sfârșit. Este ca Sarajevo 1914”
„Această pandemie este tipicul ‘accident al istoriei’. Un precedent, ca să înțelegem mai bine, a fost Sarajevo: un loc îndepărtat, un fapt neașteptat, brusc și dramatic, dar care nu a fost perceput imediat ca atare, ci la scurt timp după Marele Război și sfârșitul Belle Époque și, odată cu aceasta, căderea vechii Europe. Istoria nu se repetă prin identități perfecte, dar ‘accidentele’ reapar întotdeauna”.
Se poate spune că, în cartea sa „Cele trei profeții”, Giulio Tremonti a prevăzut totul. Sau aproape totul. Coronavirusul, situația de urgență sanitară și criza economică generată de acesta au scos la lumină întregul sistem. Lumea pe care o știam până ieri se prăbușește.
Reporter: A luat sfârșit era globalizării și a piețelor „drogate” de finanțare?
Giulio Tremonti: Noul Sarajevo: un loc îndepărtat, în interiorul Chinei, scânteia „malefică” eliberată de întâlnirea dintre două civilizații, una rurală cu obiceiuri și tradiții milenare și una ultra-modernă. Dacă te uiți pe Google Maps, harta luminoasă a lumii, coasta pare foarte strălucitoare, în timp ce interiorul este o suprafață nelimitată fără lumină, rurală, dar cu cel puțin o jumătate de miliard de oameni înăuntru. Din hartă înțelegi că virusul nu a ieșit dintr-un laborator științific, ci cu siguranță dintr-un laborator social, din încrucișarea forțată dintre trecut și viitor. De aici, virusul urmează Drumul Mătăsii, trece printr-un loc simbolic, precum Iranul, ajunge în Europa și, de aici, în Occident.
Pe vremuri, pandemiile, ca și ciuma, mergeau încet, cu șoarecii și cu puricii.
Aceasta, mai modernă, a avut o răspândire instantanee. Așa cum Sarajevo a pus capăt Belle Époque, astfel această pandemie pune capăt celor treizeci de ani de aur ai globalizării și ai produsului „iluminat” de cea care a fost ultima „ideologie” a secolul al XX-lea, „il mercatismo” (tendința economică și politică de a respecta pe deplin logica liberală a pieței, fără a adopta nicio măsură de protecție): ideea că piața divină este totul și face totul. Așa cum vechea lume era „liberté, égalité, fraternité”, tot așa este și lumea succesivă, o lume care acum se dovedește a fi efemeră, a fost „globalité, marché, monnaie”
. Folosind un limbaj de pandemie, în „Promessi sposi” („Logodnicii”, de Alessandro Manzoni), Don Ferrante se întreba: „Ciuma este substanță sau accident?” și spunea: „Nu este substanță, nu este accident”. Sunt unii care consideră pandemia drept o „tragedie biblică”. Cred că aceasta este o greșeală. Confuzia dintre efecte și cauze, între epifenomen și fenomen. Așa cum s-a întâmplat deja în istorie, și această pandemie va fi invinsă de știință: Istoria umanității s-a schimbat odată cu descoperirea penicilinei.
„Tragedia” nu se regăsește atât în pandemia în sine și în efectele sale asupra sănătății, cât mai degrabă în faptul că dezvăluie limitele globalizării. Odată ieșiți din „lockdown” descoperim dărâmăturile.
Reporter: Astfel, va fi necesară o reconfigurare a echilibrului dintre Stat și economie?
Giulio Tremonti: În ideologia așa-zisului „mercatismo”, piața era totul și Statul nimic. Piața divină era mașinăria și matricea progresivă și pozitivă a fiecărui bun. Pe de altă parte, Statul era un factor de obstacol. Această ideologie era o denaturare în raport cu tradiția liberală clasică. Ceva similar cu ceea ce a fost bolșevismul asupra socialismului, în radicalitatea sa absolută. Lumea liberală începe în secolul al XVIII-lea și își găsește biblia sa în „Bogăția națiunilor”.
Un titlu care indică cum bogăția și națiunile, piața, dar și Statul nu pot exista independent. Lumea liberală occidentală era ca un ceas mecanic vechi format din greutăți și contragreutăți. Ceasul a arătat timpul său vreme de două secole, apoi ceva a început să îi modifice ritmul: în 1989, căderea zidului Berlinului; în 1994, semnarea Acordului OMC de la Marrakech, care nu este un acord comercial, așa cum spune numele său, ci este politic; în 1996, a doua președinție Clinton introduce instrumentele financiare necesare globalizării (este nevoie de „numerar” pentru a mișca banii; în 2001, intrarea Asiei împreună cu China în OMC; în 2008, prima criză urmată în 2020 de aceasta.
Reporter: Dumneavoastră ați fost întotdeauna critic față de acest proces …
Giulio Tremonti: Lucrurile corecte trebuiau făcute la momentul potrivit. Și, în schimb, a fost totul concentrat până când a explodat. Adevărul este că acest proces istoric s-a dezvoltat în afara dimensiunii tipice a istoriei, care este cea a „longue durée”. Pentru un fenomen istoric ca acesta, doar 30 de ani au fost un timp minim.
Reporter: Această criză i-a determinat pe Donald Trump și pe Xi Jinping să înceapă din nou să își vorbească. Întrevedeți posibilitatea reechilibrării între cele două super-puteri?
Giulio Tremonti: În 2009, am fost invitat la Beijing pentru o lecție despre globalizare la școala centrală a Partidului Comunist chinez. După lecție, am fost invitat la palatul partidului din Piața Tiananmen pentru o întâlnire cu președintele școlii.
În acel moment am descoperit că era vicepreședintele Republicii, în prezent președintele. În calitate de ministru, am pus întrebarea tipică a miniștrilor economiei: „De ce nu cumpărați titluri de Stat italiene?”. Drept răspuns, rezumatul întregii noastre conversații: „Am dori să devenim puțin bogați înainte să devenim prea bătrâni”.
Reporter: Ce era în spatele acestei afirmații?
Giulio Tremonti: După cum interpretez eu, China trebuie să se confrunte cu drama unei demografii adverse. Cred că asta generează trecerea de la manufactura tradițională la inteligența artificială. Procesul a fost și este în desfășurare. Atunci, poziția Chinei era puțin mai „low profile” decât cea a Chinei de astăzi. În șprezent, Drumurile Mătăsii reprezintă o proiecție geopolitică a forței și a puterii. Și, același lucru se poate spune despre 5G. Drept reacție, americanii au luat 5G cum au luat Sputnik în 1957: riscul victoriei altora.
De aceea, sper să se ajungă la un punct de echilibru. Oricum, dezordinea creată de pandemie încetinește ascensiunea Chinei și face acest echilibru mai posibil. Din acest meci, Europa, fără Anglia, este complet pe dinafară, deoarece a rămas în afara planurilor. Există două moduri de a sta la masa negocierilor: așezați precum comesenii sau scriși ca un fel de mâncare în meniu… .
Reporter: Copleșită de urgența coronavirusului, Uniunea Europeană s-a regăsit (încă o dată) complet nepregătită…
Giulio Tremonti: Una dintre consecințele acestei crize este ieșirea în evidență a limitelor tuturor „claselor noastre conducătoare”, ale noastre și ale celor din europene. În octombrie 2008, în calitate de ministru al Economiei și Finanțelor, am trimis către președinția rotativă europeană, către ministrul Lagarde, o scrisoare.
În acea scrisoare, scrisă în timp ce criza era pe punctul de a exploda, exista un punct general privind necesitatea unor reguli pentru economie și un punct european special privind necesitatea unui Fond de Salvare a Statelor, pentru a gestiona criza.
Primul punct: în cadrul reuniunii summitului G20, guvernul italian propunea să se elaboreze, împreună cu Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), un tratat multilateral denumit „Global legal standard” (GLS).
Sensul era: trebuie să se treacă de la „free trade” (comerțul liber) la „fair trade” (comerțul echitabil). Nu este suficient ca în aval prețul unui produs să fie corect (free trade), este necesar ca în amont să fie echitabilă și producția, respectând multe alte reguli (fair trade).
De exemplu, la articolul 4, s-au scris norme de mediu și de igienă. Vă spune ceva? Tratatul a fost votat de OCDE, dar această filozofie politică a fost învinsă de „Financial stability board” (FSB), inspirat din finanțe, după cum spune însăși numele său. Logica era aceasta: nu sunt necesare reguli noi, decât ceva pentru finanțe. Victoria FSB asupra GLS a drogat, cu ajutorul finanțelor, o globalizare nestăpânită pentru încă zece ani. Astăzi culegem fructele otrăvite.
Reporter: Să trecem la al doilea punct al acelei scrisori.
Giulio Tremonti: Guvernul italian sublinia că în tratatele europene nu exista cuvântul criză. Tratate care au fost scrise toate în termeni progresivi și pozitivi, unde binele era regula și răul era excepția neprevăzută. S-a început, prin urmare, pe baza propunerii noastre, discuția privind criza și necesitatea introducerii unui fond anti-criză.
La final, într-o noapte, a fost invitat la Eurogrup un notar pentru a încorpora primul fond european cu instrumente de drept privat. În acele nopți lungi, logica discuțiilor era serioasă, chiar dacă nu austeră, în realizarea bugetelor naționale, și solidară cu cei care intrau în criză și, la mijloc, fondul european ca platformă de la care să se lanseze Eurobondurile. Despre eurobonduri îmi amintesc un articol scris de mine și de Juncker în „Financial Times”.
Reporter: Apoi, totul s-a rupt, când a explodat criza din Grecia…
Giulio Tremonti: Pe vremea aceea, eu eram președinte miniștrilor de economie din PPE. Când Juncker a cerut să se folosească Fondul de Salvare al Statelor pentru a salva băncile, am răspuns: „S-ar putea, dar cu condiția ca contribuția națională la fond să nu se bazeze pe PIB, așa cum este corect în exercitarea salvării statelor, ci pe riscul, așa cum este corect, funcției salvării băncilor.
În privința Greciei, băncile germane și franceze erau la risc cu 200 de miliarde de euro, Italia doar cu 20. Ipoteza trecerii în calcul de la PIB la risc a declanșat criza. Câteva zile mai târziu au explodat spread-urile și a fost trimisă scrisoarea BCE-Bankitalia din 5 august.
Obiectivul acestor măsuri nu era doar să se ia banii noștri pentru a salva băncile lor, ci și pentru a masca defectele de sistem ale altora și, trecând de la calculul pe PIB la calcularea asupra riscului, pentru a evita să iasă la iveală adevărata cauză a crizei, o criză bancaro-sistemică care era mai mult în nordul decât în sudul Europei. Apoi, acele 200 de miliarde de euro păreau o cifră imensă. Acum ne fac să râdem.
Reporter: Ce s-a întâmplat între timp?
Giulio Tremonti: În ultimii ani, fondul, care între timp a devenit MES (Mecanismul European de Stabilitate), a fost păstrat în parcare. Acum ar dori să-l scoată afară și să-l lase să treacă anumite granițe, de exemplu Brennerul… .
Acest instrument este construit ca o evoluție a Troikăi și este dotat cu un capital minim. Prin urmare, o țară ar trebui să pompeze capital pentru a primi înapoi un capital ușor adăugat, ceea ce face din MES un joc de înșelătorie politică și economică.
Și, totuși, toată lumea pare să se îndrepte spre Fondul de Salvare a Statelor. Unii, pentru a supraviețui, spun opusul a ceea ce au spus timp de 30 de ani pentru a supraviețui. Mulți, prea mulți, care până ieri erau „austeriști”, au devenit acum „debitori”. Oricum, la bază există întotdeauna nebunia lichidității: mai întâi, globalizarea a fost susținută cu lichidități și finanțe, acum salvarea ar trebui să provină din lichidități sub formă de datorie. În acest moment dramatic, lichiditatea este esențială, dar mai devreme sau mai târziu va veni o vreme în care va trebui să afcem socotelile cu realitatea.
Cel puțin imitatorii lui Totò, cu presa, hârtia și cerneala, aveau încă vreo relație cu PIB-ul. În perspectivă, după ce vom depăși această etapă dramatică, va trebui să facem din nou socotelile cu PIB-ul pentru a evita explozia finală a unui Cernobîl financiar.
Reporter: Este posibil ca în această criză să fie „ascunsă” și cea a băncilor germane și franceze?
Giulio Tremonti: Este mai mult sau mai puțin așa. Impresia este aceea că asistăm la doua vizionare a aceluiași film. Cum se face că, după fraza nefericită despre spread, președintele BCE convoacă brusc ședința în care lansează un nou program de achiziționare de titluri de Stat? Se spune că a primit un apel telefonic de la Paris, având în vedere posibila criză care prăbușea o bancă franceză.
Reporter: Ce lume ne așteaptă după pandemie?
Giulio Tremonti: Ceea ce a fost până acum a fost ordinea globală („global order”). Acum, riscul este evoluția într-o dezordine globală („global disorder”) și trecerea de la pacea mercantilă la segmentări în creștere ale pieței financiare (și mai multe taxe, din nou devalorizări etc …).
Apoi, trecând de la scenariul general la scenariul special al societăților noastre, perspectiva spre care ar trebui să putem privi nu este doar cea a „molozului” globalizării, dar și cea a reconstrucției. O lume care ar trebui să revină la a fi ceea ce era încă posibil în anii ’80 și ’90, diferit de ceea ce s-a dovedit a fi mai întâi iluzoriu și, apoi, imposibil în ultimii ani, anii globalizării extreme. După ideologia pieței divine, întoarcerea Statului. Politica este necesară în Stat și pentru Stat.
O politică făcută cu cantități modeste de tehnică – brrr – și cu cantități nule de comicitate. În Roma Antică era interzis actorilor și comedianților să facă politică. Pe de altă parte, trebuie să existe o piață care să facă piața, nu trebuie să fie paralizată de un număr infinit de reguli.
În 2010-2011, inclusiv faptul că „Nodul Gordian” realizat din legi infinite nu a putut fi dizolvat, ci doar tăiat, a fost prezentată în parlament această reformă: „Totul este liber, cu excepția lucrurilor interzise de legea penală”. Și nu numai.
Între Stat și piața financiară sunt necesare principii morale și sociale, nu numai lichidități, ci și bani, nu numai dorințe, ci și virtuți, nu numai consumuri, dar și economii atunci când acest lucru va fi din nou posibil. Și, apoi: familiile, tradițiile și comunitățile din teritoriu.
Patria este pământul unde se odihnesc oasele taților fondatori. În 2005 am scris articolul despre 5X1000 pentru voluntariat și pentru cercetare. Nu mai sunt în Parlament, dacă aș fi primul lucru pe care l-aș face ar fi trecerea de la acel 5 la un 10X1000, a spus Giulio Tremonti, potrivit Rador.
