Anumite surse au dezvăluit presei din Franța o situație incredibilă, dar care poate avea cel puțin un sâmbure de adevăr. Este vorba despre o posibilă alimentare a avioanelor de luptă rusești de către un gigant perolier francez. Reprezentanții acestuia se jură că nu… Presa a descoperit altceva.
Gigantul petrolier din Franța, vizat într-o afacere dubioasă: alimentarea avioanelor rusești care luptă în Ucraina
Există presupunerea că gigantul petrolier din Franța, TotalEnergies, ar obține venituri din vânzarea de condensat de gaz care, odată transformat în kerosen, alimentează avioanele rusești care bombardează Ucraina.
Din informațiile care au ajuns la presa franceză, Compania petrolieră franceză TotalEnergies ar fi singura de acest gen din Hexagon care își continuă activitatea în Rusia.
Despre ce este vorba mai exact
Gigantul petrolier din Franța se pare că ar obține venituri din vânzarea de condensat de gaz care, odată transformat în kerosen, alimentează avioanele rusești care bombardează Ucraina, se arată într-un amplu material al cotidianului Le Monde.
Publicația menționată, citată de ucrainenii de la Obozrevatel, informează că, în Rusia, TotalEnergies nu exportă doar gaze către Europa, așa cum explică în repetate rânduri, doar pentru a-și justifica prezența acolo.
Gigantul petrolier francez exploatează, împreună cu partenerul său local Novatek, un zăcământ din care se extrag condensate de gaz, o hidrocarbură lichidă care, odată transformată în kerosen, este folosită pentru realimentarea avioanelor de luptă rusești angajate în războiul din Ucraina.
Terneftegaz, care exploatează acest zăcământ, este deținută în proporție de 49% de TotalEnergies și 51% de Novatek, după cum susțin jurnaliștii de la Le Monde.
Credința celor care au difuzat această informație este că lanțul de aprovizionare merge până la două baze militare.
Astfel, Le Monde susține că a putut urmări lanțul de aprovizionare care duce de la zăcământul de gaze de la Termokarstovoye, în Siberia, până la două baze aeriene militare (Morozovskaya și Malchevo), fiecare adăpostind o escadrilă de avioane de luptă multirol.
Datele deținute de Amnesty International și Human Rights Watch relevă faptul că tocmai aceste escadrile au atacat populația civilă din Ucraina, în special prin bombardarea teatrului Mariupol, care ar fi provocat moartea a aproximativ 600 de persoane, la 16 martie 2022.
Le Monde: „Cea mai mare parte a bombardamentelor asupra Mariupol a fost [se presupune] efectuată de avioane de război cu baza la baza aeriană Moroziv, situată în regiunea Rostov. Le Monde a cules mai multe mărturii de la supraviețuitori din Mariupol, potrivit cărora orașul a fost bombardat de avioane Su, care deseori se învârteau deasupra orașului.”
Ce spune compania franceză acuzată
Compania respinge acuzațiile ca fiind nefondate. Într-un comunicat de presă, grupul petrolier francez a precizat că „respinge categoric toate acuzațiile nefondate” prezentate în respectivul articol, potrivit boursorama.com.
„Nu, TotalEnergies nu produce kerosen pentru armata rusă. Nu, TotalEnergies nu este în niciun fel asociată cu furnizarea de combustibil pentru aviația militară rusă, sub nicio formă„, dau asigurări conducătorii grupului.
Explicație: TotalEnergies reamintește în comunicatul său de presă statutul său de acționar minoritar al Terneftegaz și explică faptul că nu este operatorul instalațiilor în cauză, „care sunt operate de personalul Novatek în cadrul Terneftegaz„.
Și tot în apărarea sa, Grupul, prin reprezentanții săi, a transmis și următoarea precizare:
„TotalEnergies nu are nici control, nici informații privind vânzările care sunt apoi efectuate de Novatek„.
Și ”pisica” este aruncată peste gard, la vecin. No comments.
Foto: newsbeezer