Gheorghe Falcă a spus joi seara la Digi24 că este posibil ca PNL să meargă în următoarele zile către alte direcții „decât guvern minoritar”. Cel mai probabil, liberalii vor decide vineri dacă se vor înțelege cu USR sau cu PSD pentru formarea unui nou executiv, potrivit vicepreședintelui PNL.
Întrebat de Cosmin Prelipceanu care este varianta pe care va merge PNL – cu PSD sau cu USR, Gheorghe Falcă a spus că în acest moment crede că „este dificil de răspuns”.
„Constatăm și noi că echipa de negociere care s-a întâlnit atât cu domnii de la PSD, cât și cu domnii de la USR nu a reușit să-și atingă obiectivul de a avea un guvern minoritar. De aceea, cred că mâine, în ședința de la ora 11:00, posibil să luăm în analiză efectul negocierilor și să mergem spre alte direcții”, a spus Gheorghe Falcă la Digi24.
Cei care au fost desemnați să negocieze nu au reușit
„Eu spun punctul meu de vedere, văzând că cei care au fost desemnați să negocieze nu au reușit nici să obțină un guvern minoritar susținut de PSD printr-o procedură transparentă, și nici să realizeze cu USR un compromis, pentru că am văzut și eu un anumit blocaj la USR, dar nu trebuie să ne uităm în acea direcție. Cred că putem să găsim punți comune, dar cu angajamente clare, pentru că această criză a plecat din punctul în care USR a părăsit guvernul”, a adăugat vicepreședintele PNL.
„Cred că în negocieri mai pot rămâne variante de a înțelege – o jumătate de guvern să fie oameni politici și o jumătate de guvern să fie tehnocrați susținuți de PSD. La fel, în negocierea cu USR-ul poate să existe o flexibilizare a ceea ce înseamnă un guvern. Deci, am putea gândi și structura guvernului, cu un alt drum, cu o altă viziune, cu perspective noi, mai ales că avem acest PNRR care azi a primit sursa de finanțare, în 4 săptămâni avem 3,7 miliarde de euro în România, deci trebuie să fim pregătiți în toate domeniile, atât guvernamental, cât și de interpretare a acestor bani”, a precizat Falcă.
Gheorghe Falcă, în ceea ce privește decizia pe care o va lua PNL în privința unui partener de guvernare, USR sau PSD, a declarat că el crede că vineri se vor lua decizii finale.