Econimia a fost pusă la pământ de pandemia de coronavirus, care a afectat pe toată lumea. Mihai Trăistariu se află printre artiștii afectați de criza economică. Artistul a ajuns să facă un gest extrem pentru a nu rămâne în sapă de lemm. Și-a vândut o proprietate de frică să nu rămână fără bani.
Mihai Trăistariu, are mari probleme financiare chiar dacă are trei afaceri pe picioare și este proprietarul mai multor case. Artistul susținea că are o situație destul de bună, dar criza nu iartă pe nimeni.
Mihai Trăistariu și-a vândut casa
Mihai Trăistariu a ajuns să-și vândă una dintre locuințe pentru a se putea descurca. De frica de nu a râmăne fără nimic, artistul s-a ”lepădat” de un apartament. Tot el spune că ratele la bancă și faptul că nu mai produce nimic, la împins la acest gest extrem.
”Eu deja am făcut un geste extrem, mi-am vândut una dintre locuințe și tot panicat sunt, pentru că aveam 20.000 de RON rată pe lună la bancă. Și dacă mergeam în ritmul în care mergeam înainte era ok, mă descurcam, dar cu pandemia asta s-a blocat toată viața mea și atunci am fost nevoit să-mi vând un apartament și așa am redus rata la 6.000 de lei pe lună. Măcar atât am putut, din ianuarie o să încerc să îmi amân ratele pentru că iarăși mă sperie restricțiile astea, sunt blocat. Eu am o școală de muzică în Constanța, am o carieră de muzică și mai am niște garsoniere la Constanța, pe care printr-un miracol am reușit să le închiriez și să produc niște bani de care țin cu dinții să îmi ajungă până vara viitoare. Eu sunt unul dintre puținii artiști care spune lucrurilor pe nume”, a spus Mihai Trăistariu în cadrul unei emisiuni TV.
Artistul se gândește să se reprofileze din punct de vedere profesional
Mihai Trăistariu a mai mărturisit că se gândește foarte bine să facă o schimbare din punct de vedere profesional, deoarece muzica nu i-a mai adus niciu profit, în ultimele luni. Artistul a ajuns să dea cu mopul singur în casă și să o modernizeze.
”Mă gândesc în fiecare zi (nr. să mă reprofilez), pentru că după cum se anunță și cum zic ei că nu o să fie voie cu adunări mari, eu nu mai prevăd concursul Eurovision și altele. Încontinuu mă gândesc ce știu să fac, deci am ajuns să dau cu burghiul prin casă ca să nu mai chem un om ca să-mi facă o gaură în perete sau am ajuns să dau cu mopul, în loc să chem o femeie de serviciu, pentru că țin cu dinții de banii pe care îi am”, a mai adăugat artistul, potrivit Spynews.