Actual

George Simion, despre petrecerea senatoarei AUR: ”Nu doamna Şoşoacă este problema României”

George Simion, despre petrecerea senatoarei AUR: ”Nu doamna Şoşoacă este problema României”

Diana Șoșoacă a participat la o petrecere într-un restaurant din Iași, unde nu au fost respectate restricțiile împotriva coronavirusului, și a transmis live pe o rețea de socializare momente din petrecerea aniversară a soţului său. George Simion, copreședintele AUR a spus că nu are ce să-i repreșeze senatoarei AUR.

”Nu doamna Şoşoacă este problema României”

„Ce-aş putea să îi reproşez doamnei Şoşoacă cu excepţia faptului că unii participanţi nu ştiau versurile de la „Treceţi batalioane române Carpaţii” şi le citeau de pe tabletă? Am văzut nişte oameni care se simt bine şi ar fi bine să trecem mai departe, pentru că sunt 14 morţi în urma incendiului de la Matei Balş şi nu doamna Şoşoacă este problema României. Asta-l interesează pe Traian Băsescu, dacă sunt eu certat cu doamna Şoşoacă, pentru că am participat la proteste diferite, şi în ce fel a petrecut ziua soţului…”, a spus George Simion.

”Eu sunt mai puţin cu dedicaţiile şi cu lăutarii”

Apoi a continuat: ”Doamna Şoşoacă este foarte spontană, după cum este şi foarte vocală. Este unul din cei 47 parlamentari AUR şi se simte bine în pielea ei. Ar fi bine ca noi, românii, să recăpătăm acest sentiment, de a ne simţi bine în pielea noastră şi să ne vedem de adevăratele probleme ale ţării. Eu sunt mai puţin cu dedicaţiile şi cu lăutarii. Eu am început un proiect politic pe 1 decembrie la Alba Iulia 2019, Alianţa pentru Unirea Românilor. Îmi propun să ajungem să guvernăm România şi să punem oameni valoroşi, profesioniştii, la conducerea ţării”, a mai spus liderul AUR.

Vineri seara, Diana Șoșoacă a participat la o petrecere, unde nu au fost respectate restricțiile împotriva coronavirusului. Învitații cântau la același microfon, în același timp, și se țineau în brațe.

Atât senatoarea AUR, cât și participanții de la patrecerea aniversară, sunt cercetaţi de poliţie. Autoritățile urmează să stabilească culpele individuale pentru nerespectarea măsurilor de siguranţă sanitară, potrivit RomâniaTV.