Lifestyle

George Clooney i-a dat lovitură de K.O. premierului ungar Viktor Orban. Reacție șocantă a guvernului Ungariei

George Clooney i-a dat lovitură de K.O. premierului ungar Viktor Orban. Reacție șocantă a guvernului Ungariei

Cel mai nou film al celebrului artist George Clooney, „Midnight Sky”, a stârnit un val de comentarii din partea telespectatorilor.

Actorul care joacă rolul unui om de știință ce trăiește într-o lume post-apocaliptică, a afirmat la ceremonia de lansare a filmului său, că: „Nu ne aflam la mijlocul unei pandemii atunci când se întâmplă evenimentele din film, dar există totuși toate celelalte elemente, acele elemente care vorbesc despre cât de multă ură și furie resimțim cu toții în acest moment al istoriei noastre, în întreaga lume – uitați-vă la Bolsonaro din Brazilia sau la Orban din Ungaria”.

Actorul a mai adăugat că există multă ură și furie în jurul nostru și că realitatea ar putea să arate precum acțiunea din ”Midnight Sky” care se petrece în anul 2049, dacă acestui tip de ură i se permite să supureze.

„Priviți în jur. Există multă furie și ură. Noul meu film are o acțiune plasată în 2049. Aşa ar putea foarte bine să arate realitatea noastră dacă acestui tip de ură i se permite să supureze”, a adăugat George Clooney.

Comentariile oficialilor ungari

După aceste afirmații ale actorului american, purtătorul de cuvânt al Guvernului din Ungaria, Ors Farkas a fost invitat de televiziunea de stat să comenteze declarațiile.

Acesta a spus că George Clooney a preluat mesajul pro-imigrație de la miliardarul american de origine ungară George Soros, promotor al societăților deschise și un vechi adversar al lui Viktor Orban.

Într-un mesaj postat pe pagina lui de Facebook, Tamas Menczer, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe ungar, a scris că cuvintele spuse de George Clooney sunt ”prostești”.

„George Clooney este un actor bun și, așadar, merită respect, dar… nimeni nu ar trebui să îl trateze ca pe un oracol politic global. Există niște oameni care îi șoptesc la ureche ceea ce trebuie să spună”, a adăugat Tamas Menczer luni seară pentru HirTV.

Luni seară, starul american a transmis un comunicat, prin intermediul agentului său de presă, site-ului ungar de știri Telex.hu. George Clooney a spus că „mașina de propagandă a lui Viktor Orban minte” și că l-a întâlnit pe George Soros doar o singură dată.