Actual

Gala Top 100 femei de succes. Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței CE: „Locul României este fără îndoială în Europa”

Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței CE în România
sursa foto: Arhivă personală

Revista Capital a premiat, joi, 22 iunie, în cadrul unei gale, cele mai puternice 100 de femei din România. Concomitent, a fost lansat și Top 100 femei de succes, ediția 2023. În cadrul evenimentului, la categoria Administrație Publică, Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, a câștigat un premiu important.

„Bună seara! Mulțumesc din suflet pentru aceste premiu. Mă onorează atenția dumneavoastră. Atunci când am primit invitația și titlul era două decenii de muncă în serviciul public, a fost pentru prima dată când m-am oprit și m-am uitat în urmă. Niciodată nu m-am gândit că sunt deja în urmă două decenii. Cred că și asta este o lecție pentru noi, femeile, să ne oprim și să ne uităm în urmă și să știm să primim aceste aprecieri și să credem în valoarea noastră și în ceea ce avem de oferit societății românești și societății europene. Locul României este fără îndoială în Europa, Europa este fără îndoială acasă la ea în România. Mie îmi revine onoarea de doi ani de zile de a servi interesele UE în România, și de a însoți România în acest traseu European. Știți foarte bine, chiar am invitat o dată la un exercițiu: de a privi oriunde mergem în țară la acele plăcuțe albastre pe care întotdeauna veți găsi informații despre finanțările Europene.

Și sunt foarte multe, și vor fi din ce în ce mai multe pentru că așa cum știți în următorii ani veți auzi și de PNRR și va fi o șansă istorică de dezvoltare pentru România. Îmi este mai ușor să accept premiul în numele echipei reprezentanței Comisiei Europene la București, o echipa de 22 de oameni care fac lucruri foarte bune. Iar tema egalității între șanse între femei și bărbați este una dintre prioritățile noastre. Dimineață am fost la Cluj alături de premiere Islandei care a venit să ne vorbească despre bunele practici de acolo, dânsa ne-a spus că nici acolo încă nu s-a atins egalitatea de șansă.”, a declarat Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, în cadrul discursului său.

Iulia Ramona Chiriac, contribuție la binele comun

Actuala șefă a Reprezentanţei Comisiei Europene în România începând cu 2021, practic ochii, urechile și vocea CE la nivel național, este diplomat de carieră, cu peste 20 de ani de experiență, luând parte la pregătirea autorităților locale române pentru aderarea la UE. De asemenea, a  fost consul general al României în landul Bavaria din 2016.

„Sunt un om care și-a dorit dintotdeauna să aibă o contribuție la binele comun. Cu această perspectivă pornesc zilnic spre Reprezentanță, cu bucuria de a vedea cum România crește prin solidaritatea europeană, prin finanțările europene și cum România oferă, generos, înapoi”, a transmis Iulia Ramona Chiriac, recunoscând că printre hobbyurile sale se numără arta, literatura și drumețiile, având chiar și o carte publicată.

Oficialul european spune că “toată această diversitate de trăire, talent și acțiune românească, sprijinită deseori cu fonduri europene, este o sursă constantă de bucurie și mândrie pentru mine, cu atât mai mult cu cât sunt, la rândul meu, cetățean român”.

Chiar dacă mandatul său este unul complicat, în contextul în care “anul 2022 a fost marcat de agresiunea neprovocată a Rusiei împotriva Ucrainei”, Chiriac recunoaște că “actuala CE a reușit performanța de a-și implementa, cu viziune și curaj, agenda politică și obiectivele ambițioase stabilite la începutul mandatului, în 2019”, cât și “începerea implementării Planurilor naționale de redresare și reziliență, parte a unui efort financiar istoric”, concomitent cu oferirea unui „ sprijin multidimensional Ucrainei”.

“Suntem o Europă care își asumă rolul de lider mondial în abordarea principalelor provocări ale vremurilor în care trăim”, a mai transmis aceasta, explicând că în calitate de reprezentant politic al Președintei Comisiei Europene are un rol compozit, având în vedere că mandatul său este să reprezinte interesele Comisiei și ale Uniunii Europene în România.

În context personal, Iulia Ramona Chiriac a mai transmis că a ”reușit un mai bun echilibru între viața profesională și cea personală”, lucru considerat “o provocare constantă pentru toate mamele-angajat”.

“O idee de forță care îmi călăuzește drumul prin această viață este aceea că suntem toți parte ai aceleiași umanități, ai aceleiași țesături sociale și spirituale pe această planetă”, a declarat Iulia Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, care arată că 750 miliarde Euro este valoarea totală a Planurilor naționale de redresare și reziliență, parte a unui efort financiar istoric realizat de Comisia Europeană recent.

Cele mai puternice femei din România, premiate pe 22 iunie

Femeile lider ale României au fost premiate în cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes, ce a avut loc joi, 22 iunie 2023, începând cu ora 19.30, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.

Gala TOP 100 Femei de Succes reprezintă unul dintre evenimentele de tradiție organizate de revista Capital și este dedicată recunoașterii meritelor și a implicării femeilor în dezvoltarea mediului economic, social, cultural, sportiv sau administrativ din România.

Structurat pe 10 categorii, Administrație Publică, Educație și Cercetare, Sport, Antreprenoriat, Management, Comunicare, Mass-Media, Societatea Civilă, Cultură, Emisiuni de Divertisment, topul dezvăluie cine sunt femeile de succes ale României cu realizări notabile în anul 2022.

În cadrul Galei Capital Top 100 Femei de Succes au fost desemnate câștigătoarele celor 10 categorii menționate mai sus, alături de alte câteva premii speciale.

Revista Capital Top 100 Femei de Succes va fi disponibilă din 23 iunie la punctele de difuzare a presei și online pe www.edituradecarte.ro.