Actual

Gala Premiilor Capital. Adrian Ursu, Antena 3: Piața deplânge, ipocrit, dispariția titlurilor din presa scrisă

Adrian Ursu
Sursa foto: Arhiva companiei

Gala Premiilor Capital a adus în prim-plan, ca în fiecare an, personalitățile și organizațiile cu rezultate remarcabile. Printre premianții ediției 2023 s-a aflat și jurnalistul Adrian Ursu.

Adrian Ursu, directorul executiv al postului Antena 3, a fost premiat în cadrul Galei Premiilor Capital pentru analiza coerentă a situațiilor politice și sociale.

„Vă mulțumesc pentru acest premiu și aș vrea să-l dedic tuturor celor care mai supraviețuiesc, mai ales în presa scrisă. Îl dedic tuturor colegilor mei de la cotidianul Jurnalul, revistele Income Magazine și Longevity. Dar și celor de la Capital, Evenimentul Istoric și celorlalte publicații care se încăpățânează să foșnească pe o piață care este tot mai tăcută. Dar care altfel deplânge de fiecare dată, în mod ipocrit, dispariția unui titlu, pentru că – vezi, Doamne! – pierdem cuvântul scris. Mulțumesc încă o dată pentru premiu, îl dedic și tatălui meu, și el jurnalist de presă scrisă. Cu el am învățat mirosul de cerneală, cu el am învățat cum foșnește hârtia. Sper că, de aici încolo, și una și alta vor supraviețui.”, a transmis Adrian Ursu, la Gala Premiilor Capital.

Un veteran al presei autohtone

Debutul în jurnalism al lui Adrian Ursu a avut loc în urmă cu peste trei decenii, direct de pe băncile facultății. Directorul executiv al postului Antena 3 a avut primul contract de muncă în presă în vara lui 1992 la ziarul „Adevărul“, după o perioadă de practică. „Șase luni am tras gratis, pentru că îmi plăcea foarte mult ce făceam. Am fost angajat «Reporter 2», cel mai de jos. Și uite așa dragostea de presă s-a transformat în meserie.“, se dezvăluia Ursu în urmă cu doi ani, în podcastul „Dosare de presă“ realizat de Mirel Curea.

Ascensiunea profesională a fost una rapidă. Facilitată, pe de o parte, și de moștenirea de familie. Mama, profesoară de română, „m-a învățat scrisul corect“. Tatăl, ziarist, „mi-a deschis pofta de lectură și curiozitatea descoperirilor“, precizează jurnalistul.

Dar și de șansa unei perioade „absolut spectaculoase“ din istoria recentă a României. Care a inclus de la mineriade la războaie, și de la crize politice la momente unice, precum aderarea la NATO sau intrarea în Uniunea Europeană. „Am trăit istoria pe viu și din mijlocul ei. De aceea spun: nu cred că aș face altceva dacă mi s-ar oferi șansa să mă întorc cu 30 de ani înapoi.“, concluzionează Adrian Ursu.

Experiența face diferența

După „Adevărul“, a urmat „Gândul“, apoi o scurtă perioadă la „Cotidianul“ și debutul în televiziune la Realitatea TV. În 2011, Adrian Ursu s-a alaturat trustului Intact ca invitat permanent al emisiunii „Exces de putere cu Oana Stancu“ și realizator al „Secvențial”, difuzate la Antena 3.

Doi ani mai târziu, a fost numit in functia de director editorial al Intact Media Group. Cu această ocazie, jurnalistul declara: „Suntem un grup media puternic. Iar puterea noastră stă în valoarea conținutului pe care îl oferim publicului și în calitatea și numărul mare de cititori, telespectatori și ascultători fideli.“ Un „diagnostic“ care se confirmă și în prezent.

Au trecut de atunci alți 10 ani și, deși ocupă un post de conducere, Adrian Ursu nu a renunțat la televiziune. Este realizatorul emisiunilor „România Inteligentă“ și „Exces de putere“ și participă, ca moderator sau invitat, la numeroase producții TV. Unde se remarcă prin modul echilibrat și analiza coerentă a situațiilor politice și sociale. „ Pe de o parte, dacă te scalzi în baia asta de informații zilnic, cumva știi să le asimilezi. Pe de altă parte, ai cum să le corelezi cu ceea ce știi de ieri, de alaltăieri, de acum un an sau 10 ani. Și faci conexiunile corecte.“, explică jurnalistul secretul său.

Cu toate că mizează pe experiența acumulată, Adrian Ursu rămâne deschis către nou și inovație. Iar cea mai proaspătă dovadă în acest sens este proiectul lansat în noiembrie de Antena 3 CNN. „RO 3.0 – Viitorul e aici“. Platforma „își propune să adune toate soluțiile și toate ideile, ale celor care gândesc cu adevărat pe termen mai lung, dincolo de guvernări efemere, dincolo de schimbări politice“, a explicat Ursu la debut. Iar ideea a prins, chiar și la politicieni. Drept dovadă, premierul Marcel Ciolacu a participat la conferința de lansare a proiectului.

Capital Top 300 cei mai bogați români

În cadrul Galei Premiilor Capital a avut loc și lansarea „Capital Top 300 cei mai bogați români“. Proiectul reprezintă un barometru al evoluției mediului de afaceri din România. „Capital Top 300 cei mai bogați români” ediția 2023 este disponibil la toate punctele de difuzare a presei. Dar și online, pe site-ul edituradecarte.ro, începând cu 15 decembrie 2023.

Gala Premiilor Capital ediția 2023 a fost organizată cu sprijinul: Reciclador, Philip Morris România, Lingemann Beschaffungssysteme, Catena, Exim Banca Românească, Rewire Interior Design și Galeria Romană.

Evenimentul poate fi vizionat integral pe pagina de Youtube Hai România.