Se poate vorbi în acest moment de cea mai importantă investiție din ultimii 30 de ani făcută în sistemul medical privat din România, primul oraș medical, deschis acum 2 ani. Wagha Enayati, CEO-ul Enayati Medical City, a primit un premiu din partea Revistei Capital pentru activitatea întregii echipe.
„Mulțumim pentru premiul acordat, atât în numele echipei, dar și a directorului Wargha Enayati. Într-adevăr, Enayati Medical Center este o investiție extrem de importantă pentru sistemul medical din România. Chiar dacă funcționăm de doar doi ani de zile, rezultatele sunt unele impresionante și noi ne mândrim cu ceea ce facem. Sperăm să facem treabă bună în continuare”, spune Valentin Jurcuț, Head of Corporate Concierge Medical la Enayati Medical City, în cadrul Galei Capital „Top 100 Performeri din Sănătate” în România.
Un oraș medical de succes
Directorul companiei vorbește pentru publicația noastră despre viziunea sa în ceea ce reprezintă viitorul serviciilor medicale. Wagha Enayati aduce în discuție ideea de „One stop shop”, conceptul de servicii integrate pentru bolnavii cronici, pentru prevenție și diagnostic de precizie, care pune pe primul plan grija pentru nevoile holistice ale pacientului. „În toată experiența mea de peste 27 de ani, am avut viziunea pionieriatelor medicale și chiar dacă a părut riscant pentru piața medicală, în scurt timp, modelul meu a fost preluat și dezvoltat mai departe. Anul 2023 va confirma acest trend”, adaugă Wagha Enayati, într-un interviu acordat Revistei Capital.
Creșterea interesului pentru abonamentele premium de tip Concierge Medical, alături de dezvoltarea rețelei de visiting professors care oferă servicii de Second Opinion, vin să completeze acest tablou, iar recunoașterea din partea pacienților și a aparținătorilor nu a întărziat să apară în cazul Enayati Medical City.
Gala Capital. „Top 100 Performeri în Sănătate”
Companii din pharma, clinici, rețele de spitale de stat și private și medici din România au fost premiați în cadrul Galei Capital Top 100 Performeri din Sănătate, ce a avut loc miercuri, 24 mai 2023, la One Club și difuzată live pe pagina de facebook Capital România și pe canalul de Youtube HAI Romania.
Aflată la prima ediție, Gala Capital Top 100 Performeri din Sănătate este un eveniment în cadrul căruia au fost prezentate și premiate cele mai importante și eficiente companii din industria pharma și medicală, clinici, rețele de spitale de stat și private și personalități din domeniu.
Performerii ce au fost prezentați și premiați în cadrul evenimentului au fost incluși și în Capital Top 100 Performeri din Sănătate, un proiect dedicat în întregime medicinei și analizei economice a acesteia, acest Top reprezentând o oglindă a evoluției sistemului medical românesc.