Noua clădire a Institutului Inimii de la Târgu Mureș reprezintă proiectul de generație al comunității medicale mureșene și motivul pentru care instituția s-a aflat printre spitalele de stat evidențiate în cadrul Galei Premiilor Capital Top 100 Performeri din Sănătate organizată de Revista Capital miercuri, 24 mai.
„Mulțumesc pentru acest premiu și această recunoaștere, care este a întregii echipe a Institutului Inimii din Târgu Mureș. Această nominalizare mă onorează și mă motivează să continui toate proiectele instituționale demarate deja și să mă implic în altele noi. Construcția primei clădiri proprii a Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș a primit girul Guvernului României și al Ministerului Sănătății. Nu oricum, ci de pe locul întâi, cu cel mai mare punctaj din țară dintre obiectivele din Sănătate finanțate prin PNRR, aducând la Târgu Mureș aproape 106 milioane de euro. Este proiectul de generație al întregii noastre comunități medicale mureșene, în care am simțit ca niciodată implicarea autorităților locale și a tuturor factorilor de decizie politici, locali și centrali. Este momentul care marchează sfârșitul visului și începutul realității, împlinind aspirațiile a trei generații de specialiști în medicina cardiovasculară din Târgu Mureș. În anul în care aniversăm 50 de ani de operații pe cord deschis în Târgu Mureș, avem certitudinea că Institutul Inimii va avea o casă nouă în folosul miilor de pacienți adulți și copii din toată România care îi trec anual pragul în căutarea sănătății”, a declarat dr. Mariana- Anișoara Ciorba, managerul IUBCvT Târgu Mureș, în discursul său susținut cu ocazia câștigării premiului decernat pentru implementarea proiectului de construcție a centrului chirurgical cardiovascular în valoare de 100 de milioane de euro.
214 paturi pentru spitalizare continuă
Institutul din Târgu Mureș a beneficiat de o investiție substanțială în extinderea structurală și funcțională, dar și în modernizarea unității medicale. „Proiectul «Construire Centrul chirurgical cardiovascular la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant din Târgu Mureș – clădire nouă», în valoare de 523.714.472,79 de lei (105,8 milioane de euro), va asigura construcția unei clădiri proprii. Va fi prima clădire individuală și proprie, cu 214 paturi pentru spitalizare continuă, la cerințe europene. Se realizează astfel un proiect de generație și am devenit obiectivul aflat pe primul loc din România, în strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate, finanțat prin PNRR„, ne-a declarat dr. Mariana-Anișoara Ciorba.
„Lucrul cel mai important este echipa”
Pentru acest an, IUBCvT are în derulare alte două proiecte mari care prevăd consolidarea infrastructurii medicale a instituției pentru combaterea efectelor pandemiei COVID-19 în domeniul bolilor cardiovasculare precum și modernizarea blocului operator si ATI, inclusiv dotarea IUBCvT in vederea reducerii riscului de infecții nosocomiale, a căror valoare însumată depășește 18 milioane de lei.
Deși în prim-plan sunt realizările materiale, în cadrul institutului de la Târgu Mureș nu este neglijată resursa umană: „Lucrul cel mai important este echipa. O acțiune esențială pentru managementul eficient al spitalului este formarea constantă a personalului, chiar dacă instituția are cea mai bună structură și cele mai evoluate echipamente”, ne-a mai declarat dr. Mariana-Anișoara Ciorba.