Revista Capital a organizat pe data de 18 octombrie 2023 Gala Companii de Elită. În cadrul acesteia au fost premiate cele mai importante companii din România, având în vedere rezultatele obținute în 2022. Printre cei premiați s-a aflat și Compania Națională Aeroporturi București.
Premiul a fost ridicat de Valentin Iordache, communication manager CN Aeroporturi Bucureşti, care a și declarat: ”Toată lumea știe care sunt cele două aeroporturi din București, toată lumea le-a vizitat. Poate chiar și Băneasa, după ce l-am modernizat. Am trecut printr-o vară foarte grea și puțini și-au dat seama cât de dificil a fost pentru noi, pentru că avem un terminal de 8-9 milioane de pasageri prin care încercăm să procesăm 15, ca să vă faceți o imagine. O să apelez la o comparație mai plastică – cursele de motociclete cu ataș. Avem managementul care este la ghidon, merge pe cel mai bun traseu și în cea mai mare viteză. Iar cei care nu se văd sunt cei din ataș, care sar când în stânga, când în dreapta pilotului, când echilibrează motocicleta, astfel încât să mergem mai departe. Am reușit să păstrăm viteza, am reușit să procesăm un trafic record de pasageri. Nu știm cum va fi la anul, dar sperăm ca odată cu modernizările pe care le facem să reușim să facem față când vom avea un nou terminal”.
Procesăm 15 milioane de pasageri
Potrivit Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în intervalul ianuarie – iulie 2023, s-au înregistrat 8.347.079 pasageri, cu 23% mai mult decât în intervalul similar din 2022, şi cu 0,2% mai mult decât în 2019, când au fost consemnaţi 8.333.725 pasageri. Şi numărul de mişcări de aeronave a crescut semnificativ faţă de 2022, cu 7,14%, până la 73.168, acesta rămânând însă inferior celui din 2019 (83.760 mişcări), menţionează sursa citată.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti reprezintă principalul pol aviatic al României, care procesează aproximativ 75% din traficul aerian de pasageri, marfă şi poştă înregistrat la nivel naţional.
Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, prin cele două platforme aeroportuare de la Otopeni şi Băneasa, asigură condiţiile de derulare a întregului spectru de operaţiuni aeriene – civile şi militare, dispunând de un potenţial substanţial de dezvoltare capabil să corespundă perspectivelor de creştere a traficului aerian cel puţin la orizontul anilor 2030.
Topul 300 de Companii realizat de revista Capital va fi disponibil la toate punctele de difuzare ale presei, dar și online pe site-ul www.edituradecarte.ro începând cu data de 20 octombrie. În cadrul suplimentului pot fi găsite atât subiecte de actualitate, dar și informații despre cele mai importante companii din țară.