Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, a oferit dezvaluiri despre o situatie care, din punctul sau de vedere, va exploda in toamna.
„Suntem în urmă cu un aspect care va exploda în toamnă!”, a spus, marți seară, Gabriela Firea, la Antena 3, în cadrul emisiunii lui Mihai Gâdea.
Ulterior, a adus următoarele completări: „Am fost și suntem în urmă cu testările. Eu am fost pusă la colț. Și, de asemenea, ridiculizată și blocată la Arena Națională, precum și în toate demersurile de a realiza teste. Propuneam ceva pentru populație, modele care puteau fi urmate și în țară, pentru că noi nu susținem să se realizeze doar în București. Fiecare județ, municipiu sau localitatea putea să preia acest model de bune practici. Avem deja câteva cazuri în țară, colegi care mi-au solicitat proiectul, l-am trimis pe e-mail. Dar speriați, ascunși. Nu este normal să faci un lucru bun și să te ascunzi.
Gabriela Firea: Va EXPLODA un alt subiect la noi!
În continuare, va exploda un alt subiect la noi. Pe scară largă, în întreaga lume, se tratează pacienții critici cu plasmă de la pacienții care au trecut prin infecție și au imunitate deja. La noi aflăm că sunt câteva cazuri, foarte rare. La noi nu este un program național pentru a-i convinge pe pacienții care s-au vindecat, sunt acasă acum, sunt bine și au trecut deja prin infecție, au imunitate și pot dona plasmă ce ajută enorm! Deci nu avem un astfel de program național! Când vom conștientiza că avem nevoie?! Când vom avea câte decese?!”, a subliniat primarul general.
„Trebuie luate măsuri urgente”, a conchis Gabriela Firea.