Ministrul Familiei, Gabriela Firea, afirmă că este strigător la cer faptul că „aproape în fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual”. Pentru persoanele care devin victime ale unor abuzatori, există o rețea națională de centre regionale de criză, deschise în 10 spitale de urgență.
Gabriela Firea: În primele 5 luni ale anului, aproape 300 de copii au fost violaţi, hărțuiți, agresați sexual. E strigător la cer
„E strigător la cer, dar aproape în fiecare zi un minor este violat sau agresat sexual! Adulții care ar trebui să-i crească, să-i educe și să le facă un rost în viață de fapt le lasă acestor copii răni de nevindecat. În primele cinci luni ale acestui an, 80 de copii au fost violați și aproape 200 de copii, fete și băieți, au fost hărțuiți sau agresați sexual, adulții întreținând relații sexuale cu ei”, scrie, luni, pe Facebook, Gabriela Firea.
Un alt fenomen îngrijorător este actul sexual cu un minor, 93 de cazuri fiind depistate în aceste cinci luni, conform sursei citate.
„Mă cutremură aceste cifre și le dau exemplu tocmai pentru a înțelege cu toții cât de grav este acest fenomen și de ce nu trebuie încurajată în vreun fel sexualitatea minorilor. Fac un apel către toate persoanele care sunt martore la infracțiuni asupra minorilor să anunțe acest lucru!
Datele înregistrate până la finalul lunii mai de Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, cu sprijinul Inspectoratului General al Poliției Române, sunt grave: 6 băieți şi 74 de fetițe au fost violați, 5 copii au fost hărțuiți sexual, 57 de minori au fost agresați și alți 17 copii au fost corupți sexual. Un alt fenomen îngrijorător este actul sexual cu un minor, 93 de cazuri fiind depistate în aceste cinci luni”, notează Gabriela Firea.
„Copiii nu înțeleg mereu, sau conștientizează târziu că lucrurile prin care trec sunt forme de violență sexuală sau abuzuri. Orice caz trebuie raportat, nu mai este vreme să închidem ochii.
Violența sexuală este una dintre cele mai grave încălcări ale drepturilor omului și în mod paradoxal, una dintre infracțiunile cel mai puțin raportate și condamnate în România. Din păcate, percepția publică asupra violenței sexuale îndreptate împotriva fetelor minore, în special în unele comunități rurale, nu le ajută pe victime, ci din contră”, transmite ministrul Familie.
Cei care sunt martori la abuzuri și nu le declară riscă pedepse de la 6 luni la 2 ani de închisoare
Potrivit surse citate, toți românii trebuie să știe că printre infracțiunile care trebuie raportate se numără: abuzul sexual, folosirea unui minor pentru cerșetorie, trimiterea de mesaje către minori care invită la pornografie sau invitarea minorilor sub 16 ani pentru a întreține relații intime. Părinții, colegii și profesorii care sunt martori la aceste abuzuri și nu le declară riscă pedepse de la 6 luni la 2 ani de închisoare.
Ministerul Familiei, prin Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați, în parteneriat cu Asociația TRANSCENA, Asociația ANAIS, Centrul FILIA și Asociația GRADO implementează, începând cu luna decembrie 2021, proiectul VioGen – RoJust.
„Împreună organizăm cursuri de formare pentru aproximativ 900 de poliţişti, judecători, procurori şi avocați, pentru a veni în sprijinul şi pentru a înțelege mai bine suferinţele victimelor. Ne dorim schimbarea mentalităților prin educație şi acces la informații.
De foarte multe ori, victimele renunță pe ultima sută de metri, chiar în fața judecătorilor”, adaugă demnitarul.
Pentru persoanele care devin victime ale unor abuzatori, ministerul gestionează prin ANES o rețea națională de centre regionale de criză, deschise în 10 spitale de urgență.
Centrele sunt pentru toate victimele, fără discriminare, iar serviciile sunt gratuite. Sunt spații în care victima poate resimți siguranță, protecție și este consiliată. Toate centrele fac parte din proiectul ”Sprijin pentru implementarea Convenției de la Istanbul în România” și au fost realizate cu sprijinul Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”, a Direcțiilor Generale de Asistență Socială și cu susținerea Inspectoratului General al Poliției Române.