Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse elaborează, alături de Ministerul Finanțelor, două proiectele legislative care să vină în sprijinul femeilor, a anunțat ministrul Gabriela Firea.
Prima inițiativă se referă la adoptarea unor cote de gen pentru organigramele instituțiilor publice, cum ar fi ministerele, agențiile, primăriile și altele asemenea, și ale companiilor cu capital de stat.
„Vrem să modificăm OUG 109 / 2-11 privind accesul femeilor în funcțiile publice – la instituțiile statului și companiile naționale. Mediul privat s-a adaptat deja la nivel de top management și middle management, din păcate în instituțiile statului la nivelul 1 și 2 de management sunt foarte puține femei”, a explicat Gabriela Firea, la o întâlnire informală cu reprezentanții mediului diplomatic.
Al doilea proiect avansat de ministrul Familiei, Gabriela Firea vizează ajutorarea femeilor cu vârste mai mari de 40 de ani, „cunosc o dificultate de a-și păstra locul de muncă sau de a-și găsi un loc de muncă deoarece unii angajatori consideră că dacă are copii nu e suficient de productivă”.
„Ne-am gândit la facilități pentru angajatorii care angajează femei peste 40 – 45 de ani care sunt în plină formă profesionala, chiar dacă au și copii”, a explicat Gabriela Firea, adăugând că „există şi angajatori care au temerea că munca acestor femei nu va mai fi la fel de productivă din cauza grijilor și a problemelor de acasă. Lucrăm la proiecte pentru sprijinirea companiilor care angajează femei peste 40 de ani”.
Ea a precizat, totodată, că lucrează alături de Ministerul Finanțelor pentru acordarea de facilități fiscale către femeile cu trei sau mai mulți copii. De asemenea, ministrul Gabriela Firea spune că împreună cu Autoritatea Naţională pentru Egalitatea de Şanse pregăteşte măsuri concrete pentru mame și propunem recunoașterea ca stagiu de cotizare a perioadei de creștere a copilului.