Actual

Gabriela Firea a răbufit: Românii au dreptul să afle tot adevărul!

Gabriela Firea a răbufit: Românii au dreptul să afle tot adevărul!

Fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea a postat un mesaj, pe o rețea de socializare, în care a spus despre scandalurile care pun în pericol coaliția de guvernare și stabilitatea țării.

Românii au dreptul să afle tot adevărul!

„Românii au dreptul să afle tot adevărul! Iar vinovații trebuie să plătească imediat! Comunicarea de informații false reprezintă risc de securitate națională și este incriminată de Codul Penal art. 404. Liderii USR/Plus erau datori în fața românilor să susțină prin vot, în Parlament, înființarea Comisiei de anchetă, la inițiativa noastrā, după ce ministrul lor – Vlad Voiculescu –, a reconfirmat «mermeleala» datelor privind pandemia, astfel încât să se potrivească intereselor politice”, a transmis Firea, pe Facebook.

Blocarea constituirii Comisiei de anchetă dovedește clar ipocrizia

„În schimb, blocarea constituirii Comisiei de anchetă dovedește clar ipocrizia și cinismul așa-zișilor «reformatori» ai clasei politice. În plus, blocarea Comisiei de anchetă nu va face altceva decât să adâncească neîncrederea românilor în comunicările oficiale ale Guvernului, punând în pericol grav inclusiv campania de vaccinare”, a continuat ea.

De la PNL nu mai așteaptă nimeni nimic

„Și astăzi, reprezentanții USR-PLUS din cadrul Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului, alături de cei ai PNL, au blocat constituirea Comisiei de anchetă, dovedind încă o dată că transparența pe care o tot invocă este în fapt doar ipocrizie cinică, un instrument de șantaj la adresa partenerilor din coaliție. Dacă de la PNL nu mai așteaptă nimeni nimic, USR este dator în fața alegătorilor săi, a tuturor românilor, să susțină aflarea adevărului, cu atât mai mult că nu doar fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a vorbit public despre raportări false și „mermelite”, ci chiar liderul USR, vicepremierul Dan Barna a acuzat improvizațiile, criteriile vagi și lipsite de obiectivitate în stabilirea restricțiilor”, a mai scris senatorul PSD.

Liderii USR susțin contrariul

„Practic, declarațiile celor doi oficiali ai guvernului – ministrului Sănătății și vicepremierul Barna – reprezintă veritabile autodenunțuri la adresa modului în care guvernarea a mințit, a manipulat și a luat decizii fără fundament științific, cu grave efecte asupra sănătății, drepturilor și libertăților populației. Până și ultimul scandal pe tema ordinului care ar institui în ministerul Sănătății un grup care să investigheze raportările COVID, inclusiv numărul decedaților, despre care PNL și premierul Cîțu spun că nu există, iar liderii USR susțin contrariul, arată cât de necesară este o comisie parlamentară care să facă lumină în tot acest hățiș de minciuni, dezinformări și manipulări”, a conchis ea, potrivit DCnews.