Furtuna secolului care s-a abătut asupra peninsulei Crimeea a făcut deja opt victime și se face simțită și în Ucraina şi Republica Moldova.
Rafalele violente de vânt şi valurile gigantice din regiunea Mării Negre, precum și vremea rea, care durează de duminică, a lovit cel mai puternic Crimeea. „Furtuna secolului”, așa cum a fost denumită de presa rusă, a afectat și sud-vestul Rusiei şi regiunile parţial ocupate Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson din Ucraina.
Cadavrul unui bărbat a fost găsit la Soci, o staţiune balneară rusă foarte apreciată, conform autorităţilor regionale. Acestea au recomandat populaţiei să nu se apropie de ţărmul Mării Negre. În Crimeea, un alt bărbat, care a mers „să privească valurile”, şi-a pierdut viaţa. O altă persoană a murit la bordul unei ambarcaţiuni în Strâmtoarea Kerci, între Crimeea şi Rusia. Un cadavru a fost descoperit și în Novorossiisk, în regiunea Krasnodar, potrivit agenţiilor de presă ruseşti.
1,9 milioane de persoane afectate
Luni, aproximativ 1,9 milioane de persoane erau lipsite de electricitate în regiunile afectat , a anunțat Ministerul rus al Energiei.
Numai în Crimeea, furtuna secolului a lăsat fără curent electric 400.000 de persoane, conform companiei de energie Krymenergo, citată de agenţiile de presă ruse. Preşedintele Vladimir Putin a primit rapoarte despre aceste „dezastre meteorologice” şi i-a ordonat Guvernului său să ia măsuri pentru a ajuta populaţia din teritoriile afectate, a anunţat purtătorul de cuvânt de la Kremlin, Dmitri Peskov.
În regiunea Krasnodar, sute de copaci şi numeroase construcţii metalice amenajate pe plaje au fost smulse de vânt în noaptea de duminică spre luni. Acestea au rănit mai multe persoane, a anunţat agenţia locală a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din Rusia.
La Vitiazevo, în apropiere de Anapa, furtuna a provocat eşuarea unei mari nave de marfă. Caspian Pipeline Consortium a anunţat că suspendă încărcarea petrolului şi că îşi pune la adăpost petrolierele. Compania a invocat condiţiile meteorologice extrem de nefavorabile. Rafalele de vânt ajung până la 86 km/h şi valurile – înălţimea de opt metri.
A venit Armaggedonul!
În Crimeea, apa din Marea Neagră a acoperit autostrăzile. Televiziunea rusă a difuzat imagini cu valuri care se spărgeau de automobile care încercau să circule.
Guvernatorul local, Serghei Aksionov, a decretat stare de urgenţă.
„Am trăit un adevărat ‘Armageddon’. Localnicii nu îşi amintesc să fi văzut până acum vânturi şi valuri atât de puternice.”, a declarat preşedintele Parlamentului din Crimeea, Vladimir Konstantinov.
Guvernatorul oraşului Sevastopol, Mihail Razvojaev, a anunțat că previziunile meteorologice nu sunt deloc liniştitoare. Ploi, ninsori şi rafale de vânt care pot atinge viteza de 30 de metri pe secundă erau aşteptate în Crimeea.
Ucraina s-a confruntat şi ea cu o furtună de zăpadă. Aceasta a lăsat peste 2.000 de localităţi fără electricitate şi a blocat mai multe autostrăzi. Moartea a patru persoane a fost anunţată şi de autorităţile din Republica Moldova, conform Agerpres.