Fructul care inlocuieste margarina, maioneza si untul. Mihaela Bilic, medic nutritionist, a oferit o alternativa sanatoasa la unt sau ulei. Este delicios si nutritiv!
„Avocado, fructul de unt
Deși este fructul exotic al unui arbore din America de Sud, avocado este mai degrabă un oleaginos din punct de vedere nutritiv. Conținutul lui bogat în grăsimi îl califică drept o alternativă la ulei sau unt. Poate fi consumat ca atare, proaspăt, în salate, ca ingredient pentru sandvișuri sau în tradiționalul guacamole.
Avocado a cucerit în ultimii ani tot mapamondul, gustul lui de nucă verde și consistența cremoasă sunt pe placul multor consumatori. Dpdv nutritiv are o mulțime de avantaje: conținut mare de fibre , acizi grași mono-nesaturați, vitamina E din belșug și vitamina K(atenție pentru cei cu medicație anticoagulantă!)
Fructul care inlocuieste margarina, maioneza si untul: Pe cat de versatil, pe atat de nutritiv
Porția corectă este de 100g (adică jumătate de fruct și conține: 2g proteine, 9g glucide, 15g grăsimi, 7g fibre și 150cal? În plus are fitosteroli care scad colesterolul din sînge și antioxidanți similari cu cei din broccoli.
Guacamole este celebra pastă făcută din avocado cu ceapă, usturoi, roșii, pătrunjel/coriandru și ardei iute . Este un sos delicios nu doar pentru chips-uri, ci și pentru legumele proaspete, brânzeturi sau preparatele din pește și carne.
Concluzia: avocado este pe cât de versatil, pe atât de nutritiv. Singura grijă trebuie să fie legată de cantitate, pentru că în alimentația noastră avocado nu are rol de fruct, ci rol de unt-fie el și vegetal
P. S. Atenție, e foarte bogat în taninuri ce oxidează în contact cu aerul și devin amare la încălzire, deci avocado se mănâncă crud!!”, a scris nutriționista Mihaela Bilic pe pagina de Instagram.