Lifestyle

Fratele lui Ion Dolănescu a pătat numele familiei! Regretatul artist se răsucește în mormânt

Fratele lui Ion Dolănescu a pătat numele familiei! Regretatul artist se răsucește în mormânt

Fratele lui Ion Dolănescu a pătat numele familiei! Regretatul artist se răsucește în mormânt. Constantin Dolănescu a fost reținut de polițiști în urma unui caz de fraudă fiscală.

Conform b1.ro, fratele marelui cântăreţ de muzică populară a fost reținut de poliție după ce ar fi încasat indemnizații necuvenite. Astfel, Constantin Dolănescu a fost reținut miercuri seară de oamenii legii. La fel ca Ion, şi Constantin cântă muzică populară, dar spre deosebire de fratele său, acesta a încercat să fenteze legea.

Ar fi încasat indemnizații pe nedrept de la stat

Artistul este acuzat de fraudă fiscală, dar în dosar sunt implicaţi mai mulți lăutari din județul Dâmbovița. Grupul din care face parte Constantin Dolănescu ar fi încasat indemnizații pe nedrept de la stat. Practic, aceştia au prezentat dovezi false potrivit cărora, activitatea lor artistică a fost afectată de pandemia de coronavirus.

Fratele lui Ion Dolănescu a pătat numele familiei! Totuşi, în urma cercetărilor, polițiștii au stabilit care a fost adevărul în acest caz. Aşadar, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a două societăți comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii.

Cei vizaţi de oamenii legii sperau astfel să aibă documente din care să rezulte că activitatea artistică le-ar fi fost afectată de restricții. În urma acestor falsuri, lăutarii ar fi obținut indemnizații din partea Agenției de Plăti și Inspecție Socială.

Prejudiciul creat? 1.550.000 de lei

Conform ultimelor datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, 23 de persoane au fost audiate. Audierile au fost conduse de politiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. Iată ce au comunicat oamenii legii despre dosarul de înşelăciune, fals, uz de fals şi fals în declaraţii:

„În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, în perioada octombrie 2020- aprilie 2021, cu ajutorul administratorilor a doua societăţi comerciale, ar fi fost întocmite în fals contracte de prestări servicii din care să rezulte că activitatea artistică a bănuiţilor ar fi fost afectată de pandemia de coronavirus.

Totodată, în baza declaraţiilor întocmite în fals, persoanele în cauza ar fi obţinut indemnizaţii din partea Agenţiei de Plăti şi Inspecţie Socială, fiind creat un prejudiciu de 1.550.000 de lei.”