Actual

Franța dă în clocot. Primul președinte din istorie condamnat la închisoare. Care este sentința magistraților

Franța dă în clocot. Primul președinte din istorie condamnat la închisoare. Care este sentința magistraților

Pentru prima oară în istoria Franței un președinte de stat este condamnat la închisoare cu executare.

Este vorba despre fostul președinte Nicolas Sarkozy, care a fost condamnat la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru corupţie şi trafic de influenţă într-un dosar cu interceptări telefonice.

În sentința judecătorilor se arată, că fostul președinte va executa din condamnarea de trei ani , doar un an , deoarece, doi ani sunt cu suspendare. Decizia Tribunalului poate fi atacată cu recurs

Cum Sarkozy ar putea să scape de încarcerare

Este foarte probabil totuşi ca fostul preşedinte să nu meargă la închisoare, întrucât anul de condamnare cu executare poate fi convertit în arest la domiciliu sau supraveghere cu brăţară electronică, potrivit tribunalului.

Tribunalul corecţional a stabilit că a fost încheiat un ‘pact de corupţie’ între fostul preşedinte, astăzi în vârstă de 66 de ani, avocatul său Thierry Herzog şi fostul înalt magistrat Gilbert Azibert, ceilalţi doi acuzaţi fiind de asemenea condamnaţi la câte trei ani de închisoare, din care doi cu suspendare.

Decizia de luni va deveni definitivă dacă cei trei condamnaţi nu vor face apel.

Nicolas Sarkozy a fost găsit vinovat că a încercat, cu ajutorul consilierului său juridic, în 2014, să afle secrete din anchetă de la Gilbert Azibert, pe atunci avocat general al Curţii de Casaţie, privind o altă investigaţie referitoare la finanţarea campaniei electorale.

Dosarul interceptărilor îşi are originea într-un alt dosar judiciar care-l ameninţă pe Sarkozy, acela legat de suspiciunile privind finanţarea campaniei sale prezidenţiale din anul 2007 cu bani primiţi de la fostul dictator libian Muammar Gaddafi.

În luna martie 2012, site-ul de investigaţii Mediapart a publicat un document din care reiese că, în anul 2007, Franţa a vândut Libiei echipamente de control pe internet, contract ce ar fi fost folosit pentru finanţarea respectivei campanii electorale printr-un comision de 50 de milioane de euro. Un an mai târziu, când Sarkozy nu se mai afla la Palatul Elysee, justiţia franceză a decis să înceapă investigarea acestui caz.

În cadrul investigaţiilor privind ancheta libiană, procurorii au stabilit în septembrie 2013 să intercepteze convorbirile lui Sarkozy, descoperind astfel la începutul anului următor că el folosea o linie telefonică secretă, cu o cartelă prepay achiziţionată sub numele „Paul Bismuth”, pentru a comunica cu avocatul său Thierry Herzog.

Încă un proces pentru Sarkozy

Pe Nicolas Sarkozy îl mai aşteaptă un proces în primăvară, şi anume dosarul Bygmalion legat de finanţarea campaniei sale prezidenţiale din 2012.

Fostul preşedinte consideră că acţiunile judiciare împotriva lui sunt motivate politic, punând inculparea sa pentru corupţie pe seama „instrumentalizării politice a unei părţi a justiţiei”, potrivit dcnews.ro