Franța a început relaxarea restricţiilor, ce trebuie să facă cetățenii francezi în această perioadă de testare. Urmează trei săptămâni test pentru francezi care, mai mult ca înainte, trebuie să aplice cu strictețe gesturile – barieră pentru a se proteja pe ei și pe ceilalți la serviciu, la școală, în transportul în comun, în magazine.
În paralel, autoritățile sanitare vor continua lupta cu COVID-19. Rămâm de îngrijit în spitale aproximativ 3.000 de bolnavi.
Persoanele vârstnice și cu sănătatea fragilă nu vor fi obligate să rămână în izolare însă li se recomandă prudență și cât mai puține contacte cu exteriorul.
Pentru a controla propagarea virusului se va trece la testarea masivă a tuturor celor care prezintă cele mai mici simptome, precum și a apropiaților acestora. Ministrul sănătății a promis 700.000 de teste pe săptămână.
Aşa cum se stabilise, reluarea activității în creșe, grădinițe și clasele primare începe pe 11 mai, în gimnazii pe 18 mai și în licee, probabil, în iunie.
Chiar dacă revenirea la școală nu este obligatorie, ministrul educației a asigurat că peste 80% din școli își așteaptă elevii. Autoritățile consideră că părinții, îngrijorați acum, vor vedea că organizarea este bună și își vor trimite, treptat, copiii la școală.
Premierul Édouard Philippe a asigurat că ieșirea din izolare se va face echilibrat.
Édouard Philippe: ”Ne-ar plăcea tuturor să ne regăsim libertatea completă de mişcare, de întâlniri şi călătorii, dar trebuie să evităm o nouă posibilă propagare rapidă a virusului, ca urmare a unei circulaţii masive a populaţiei. ”
De ieri, harta Franţei este colorată în roşu şi verde, în funcţie de circulaţia virusului şi presiunea pe spitale, situaţia fiind actualizată zilnic. Trei regiuni din sfertul nord-estic al Franţei continentale sunt menţinute în zona roşie, precum şi în Insula Mayotte din Oceanul Indian. În zonele roşii nu vor fi redeschise parcurile, iar elevii de la gimnaziu vor reveni la şcoală mai târziu. Regiunea pariziană are cea mai complicată situaţie. Numărul de cazuri noi confirmate scade în fiecare zi, dar mai lent decât se spera. Autorităţile se tem ca transportul în comun din Paris şi din departamentele din jur, în general supraaglomerat, să nu devină un factor de propagare a virusului, de aceea măsurile aplicate în metrou, tramvai şi trenuri regionale expres vor fi foarte stricte: masca obligatorie, ventilaţie în vagoane, gen dezinfectant furnizat de aparate fără contact, iar accesul pe peroane va fi limitat de angajații regiei de transport.
Mersul cu trenul la nivel național va fi și el plafonat atât ca număr de curse, cât și ca rezervări permise. Nimeni nu se poate gândi deocamdată la vacanță. Deschiderea plajelor și accesul în apropierea lacurilor pot fi decise de autoritățile locale, mai târziu, de la caz la caz. Până la sfârșitul lunii va fi permisă, treptat, și reluarea ceremoniilor religioase cu public în lăcașele de cult. De luni, se deschid și magazinele. Acestea vor trebui să le ofere clienților soluție de dezinfectare a mâinilor la intrare, iar unele pot impune obligativitatea măștilor, precum și intrarea unui număr limitat de persoane.
De asemenea 400.000 de întreprinderi își vor relua activitatea și aproape 900.000 de angajați vor reveni la muncă, iar guvernul a decis să acorde un nou ajutor agenților economici. Angajatorii care au avut activitatea suspendată să fie scutiți de plata contribuțiilor sociale pe martie, aprilie și mai.
Franţa menține până pe 15 iunie, cel puțin, restricțiile frontaliere cu celelalte țări din Uniunea Europeană, iar pentru restul lumii granițele rămân închise până la noi ordine. Ministrul de interne, Christophe Castaner a precizat că vor fi acordate unele derogări numai cetățenilor europeni pentru următoarele situații:
Christophe Castaner: ”Pentru toate deplasările legate de îngrijirea, vizitarea sau școlarizarea copiilor, precum și pentru cetățenii din Uniunea Europeană care călătoresc din motive economice și au un contract de muncă, inclusiv ca muncitori sezonieri agricoli.”
Probabil ca aceste derogări vor începe să fie valabile abia din 11 mai, pentru că ieri 70 de cetățeni bulgari, muncitori sezonieri în agricultură, au fost trimiși înapoi la Sofia, după ce au petrecut două nopți pe aeroportul din Paris. Grupul sosise pe 5 mai cu contracte de muncă și adrese de cazare, dar bulgarilor li s-a refuzat intrarea, pentru că nu aveau rezidență permanentă în Franța.