Actual

Francisc Tobă, acuzat de tentativă de omor, a fost exclus de pe listele parlamentare ale AUR. Care este reacția deputatului

Francisc Tobă, acuzat de tentativă de omor, a fost exclus de pe listele parlamentare ale AUR. Care este reacția deputatului

După ce George Simion, copreşedintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că nu validează mandatul de parlamentar al lui Francisc Tobă, acesta a reacționat imediat.

Tobă a făcut o adresă către Comisia de validare prin care spune că nu renunță la mandatul de parlamentar  și că „orice alt document care vi se pune la dispoziție este lovit de nulitate absolută”

Menționăm, că George Simion a luat această decizie precizând că faţă de acesta există „suspiciuni”, în urma informaţiilor potrivit cărora Tobă ar fi participat la reprimarea Revoluţiei din 1989.

„Suntem în zilele Revoluţiei, pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania ‘Eroii nu mor niciodată’ organizată în fiecare an, şi de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României.

E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli”, a transmis sâmbătă Simion, într-un material video postat Facebook.

„Nu vrem să avem dubii”

El a adăugat că AUR are suspiciuni în ceea ce-l priveşte pe Francisc Tobă, menţionând că nu vrea să planeze dubii asupra oamenilor din partid care au intrat în Parlament.

„Din toate listele de candidaţi pe care le-am avut ne-au fost aduse unele cazuri în atenţie, unul în mod repetat. Am analizat caz cu caz, mai ales că în timpul campaniei electorale, când nu aveai timp să analizezi şi nu aveai timp de nimic, noi, AUR, am fost împroşcaţi cu noroi şi (…) cu minciuni.

Am luat şi am documentat fiecare caz, din respect pentru voi şi cu credinţa că nu trebuie să înşelăm încrederea voastră. După cum ştiam, după cum v-am şi zis, marea majoritate a cazurilor nu s-au verificat (…), ducem în Parlament oameni de care să fiţi mândri.

Avem însă cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor”, a susţinut George Simion.

În AUR sunt „trădători”?

Acesta le-a cerut membrilor de partid să semnaleze posibile cazuri de „trădători” între parlamentarii AUR.

„Ori de câte ori mai există cazuri, pentru că s-ar putea să mai existe şi s-ar putea să apară trădători între cei 47 de parlamentari ai AUR, semnalizaţi-ni-i, şi vom putea lua atitudine cât putem de repede”, a spus Simion.

Societatea Timişoara i-a solicitat copreşedintelui AUR, George Simion, să se dezică de parlamentarii Francisc Tobă şi Nicolae Roman, aleşi pe listele formaţiunii, şi să le ceara demisia imediată din Parlament, deoarece aceştia ar fi fost implicaţi în reprimarea Revoluţiei.

Cine îi ia locul lui Francisc Tobă

Francisc Tobă este acuzat de tentativă de omor și complicitate la tratamente neomenoase. Potrivit presei, în 1989, împreună cu un coleg și mai mulți militari înarmați au intrat în Spitalul Județean din Sibiu, de unde au ridicat mai mulți pacienți răniți pe care i-au dus într-o sală de sport și i-au bătut.

Tobă a intrat în politică după 1989. La alegerile parlamentare din 6 decembrie, a candidat în circumscripția Brașov.

După 1989, Francisc Tobă a fost preşedintele FSN Sibiu şi deputat FDSN în 1992, în timpul regimului Iliescu.

Zilele trecute au existat tensiuni pornite de la liderii AUR la comemorarea Revoluției de la Timișoara. În centrul orașului, unde revoluționarii voiau să aprindă lumânări pentru pomenirea eroilor, era organizată o manifestație a partidului, în frunte cu liderul formațiunii George Simion.

Preşedintele Societăţii Timişoara, Florian Răzvan-Mihalcea, a susținut că acest gest al preşedintelui AUR de a se dezice de cei doi parlamentari este necesar înainte de a veni la Timişoara pentru omagierea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989.

Locul rămas vacant în urma excluderii sale de pe listele parlamentare va fi ocupat de al doilea candidat AUR din Brașov, Raluca Borca.