Schimbări pe tabla de șah. Putin e bănuit că le face, dar mereu au fost zvonuri. Cei care devin incomozi sunt găsiți morți, se îmbolnăvesc subit sau, în cel mai fericit caz, sunt demiși din funcțiile pe care le dețin. Așa s-a întâmplat și cu procurorul general al Crimeei care s-a trezit peste noapte fără scaunul pe care stătea, până mai ieri, confortabil.
Fostul procuror general al Crimeei a rămas fără scaunul dat de Putin, după ce a îndrăznit să critice războiul
Natalia Poklonskaia, fost procuror general al Crimeei, a fost demis din funcția de șef adjunct al Rossotrudnichestvo, Agenția Federală a Rusiei pentru comunicare internațională, la câteva săptămâni după ce a criticat războiul început de Moscova în Ucraina. Vladimir Putin a semnat decretul de revocare luni dimineață.
După ce și-a dus la capăt mandatul de procuror general, Poklonskaia a fost aleasă deputat în Parlamentul de la Moscova și apoi numită în luna februarie în funcția de director adjunct al Rossotrudnichestvo, Agenția Federală a Rusiei responsabilă de relațiile cu rușii din afara țării.
Despre ea se știe că are 42 de ani și este membră a partidului Rusia Unită condus de Putin. Născută în Ucraina, ea a trecut de partea rușilor, în timpul anexării ilegale a Crimeii din 2014.
Natalia Poklonskaia a scris pe canalul său de Telegram că se va muta într-un alt post și i-a mulțumit lui Putin pentru „încrederea și susținerea” pe care i-a acordat-o până acum.
Demiterea sa din funcție vine la câteva săptămâni după ce aceasta a criticat invadarea Ucrainei, catalogând „operațiunea militară specială” declanșată de Putin pe 24 februarie drept o „catastrofă”, scrie presa occidentală.
„Mor oameni, case și orașe întregi sunt distruse, lăsând milioane de persoane refugiate. Trupuri și suflete sunt mutilate. Inima mi-e plină de durere”, a scris Poklonskaia, pe pagina sa de socializare.
Anterior, ea a criticat și litera Z, tot pe social media. Comentariile sale au declanșat indignare, inclusiv din partea șefului ei, directorul Rossotrudnichestvo, Evgheni Primakov. Și se vede că nimic nu a oprit-o să își exprime, mai departe, sentimentele, tot în mediul online.
„Cele două țări native ale mele se ucid reciproc și nu asta mi-am dorit și nu îmi doresc asta”, a mai spus aceasta în timpul unui mesaj video transmis la un forum internațional organizat în luna aprilie.
Foto: Наталья Поклонская/Facebook.com