Actual International

Fostul președinte Trump acuză administrația Biden că spune ce nu trebuie Rusiei. Care ar fi soluția pentru încetarea războiului

Fostul președinte Trump acuză administrația Biden că spune ce nu trebuie Rusiei. Care ar fi soluția pentru încetarea războiului
Infoactual

Încă o ieșire la rampă a fostul președinte al Americii, Donald Trump, cu o declarație care are un substrat ascuns, deocamdată numai de el știut.

Fostul președinte Trump acuză administrația Biden că spune ce nu trebuie Rusiei. Care ar fi soluția pentru încetarea războiului

Donald Trump spune încă o dată ferm, răspincat și direct, că lumea va ajunge la un al treilea război mondial, dacă Statele Unite nu vor cere imediat negocieri între Rusia și Ucraina. Fostul președinte american a acuzat, în stilul caracteristic, administrația Biden pentru modul în care gestionează problema.

„Trebuie să cerem negocieri imediate pentru încheierea pașnică a războiului din Ucraina, altfel vom ajunge la un al treilea război mondial, care va fi ca niciun alt război de până acum. Nu vom fi avut niciodată un asemenea război. Iar acest lucru este din cauza oamenilor proști care nu au habar. Și este, de asemenea, din cauza tipului de arme care este disponibil astăzi”, a declarat public Donald Trump.

Opinia fostului președinte american Donald Trump este că:

Statele Unite „au transmis lucruri greșite” Rusiei, după declarațiile președintelui Joe Biden despre „pericolul Armaghedonului”, pe fondul amenințărilor nucleare ale președintelui Vladimir Putin.

Săptămâna trecută, rachetele rusești au atacat, ca din senin, mai multe orașe din Ucraina, printre care și capitala Kiev, unde se află sediile ambasadelor străine.

Americanii sunt sfătuiți să plece urgent din Ucraina

Ambasada Germaniei a fost afectată de o rachetă, cea a României a fost la doar un pas de a fi lovită. Și totodată pe fondul amenințărilor liderului de la Kremlin, care a spus că rachetele rusești vor străbate cerul Ucrainei în continuare, Ambasada SUA din Ucraina i-a îndeamnat pe cetățenii americani să părăsească țara cât mai repede posibil.

Ambasada SUA din Ucraina i-a îndemnat pe cetățenii americani să părăsească imediat țara cu mijloace de transport terestru, atunci când este sigur să facă acest lucru, după cum s-a anunțat pe twitter luni, 10 octombrie 2022.

„Loviturile continue ale Rusiei în Ucraina reprezintă o amenințare directă la adresa civililor și a infrastructurii civile. Ambasada îi îndeamnă pe cetățenii americani să se adăpostească pe loc și să părăsească Ucraina acum, folosind opțiunile de transport terestru disponibile în mod privat, atunci când este sigur să facă acest lucru”, a scris atunci ambasada. Toate acestea l-au enervat pe Trump, a scris presa de peste ocean, și a sărit să-l facă praf în declarații pe Biden.