Augustin Zegrean, fostul presedinte CCR, a declarat ca prin impozitarea suplimentara a pensiilor speciale, conform legii adoptate de deputati, se incalca Constitutia.
„Eu sunt beneficiar al unei pensii de serviciu, dar voi vorbi din punct de vedere al Constituţiei. Există o cotă unică de impozitare, de 16%, şi atunci cum poţi justifica faptul că unora le aplici impozit 16%, iar altora 85%? Nu se poate justifica în niciun fel, mai ales că articolul 56 din Constituţie vorbeşte despre justa aşezare a sarcinilor fiscale”, a declarat Zegrean, potrivit StiriDiaspora.
Augustin Zegrean, fostul presedinte CCR, a subliniat ca pensiile mici nu vor creste in urma taierii pensiilor mari.
„Aceste pensii de serviciu sunt plătite de la bugetul de stat, nu din Fondul Naţional de Pensii, iar banii nu vor merge la ceilalţi. Nu pensiile de serviciu sunt nesimţite, nesimţirea este că celelalte pensii sunt mici. În niciun caz această lege nu este constituţională, pentru că oamenii trebuie trataţi egal în faţa legii. Şi pensiile de serviciu s-au dat tot în baza unei legi”, a afirmat Zegrean.