Actual

Fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns la sapă de lemn

Fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns la sapă de lemn

Fostul ministru al transporturilor, Răzvan Cuc, a ajuns la sapă de lemn.  Acesta a reușit, într-un singur an, să rămână fără o avere de impresionantă. Se pare că nimic nu merge bine în viața fostului ministru, acesta s-a aflat în proces de divorț cu soția, cedând aproape toate bunurile acesteia și totodată a fost anunțat că DNA a deschis mai multe dosare în acre este menționat.

Răzvan Cuc a avut 12 case, terenuri și conturi în bancă

În 2019, Răzvan Cuc era unul dintre cei mai bogați politicieni. Ministru al Transporturilor și deputat. Cuc menționa acum doi ani în declarația de avere 12 case și terenuri, plus economii bancare, donații de la rude și bijuterii.

În octombrie 2019, fostul ministru începe să fie vizat de procurorii anticorupție în mai multe dosare.

La începutul lui noiembrie 2019, menționa într-o nouă declarație de avere că mai deține un teren agricol și două locuințe.

În iunie 2020, în declarația de avere, făcută în calitate de parlamentar, mai rămânea doar terenul agricol și un apartament împărțit cu doi frați. Nu mai erau menționate sume de bani în bancă, automobil sau bijuterii.

 

Cum poți sărăci într-un an. Rețeta nefericită a lui Răzvan Cuc

Anul 2018. În declarația de avere depusă în urmă cu doi ani, Răzvan Cuc menționa patru terenuri. Un teren intravilan, pe care se poate construi, de 700 de metri pătrați împreună cu soția. Cei doi mai dețineau împreună și un teren agricol de puțin peste 10 hectare în județul Giurgiu. Tot la capitolul terenuri, soția lui Răzvan Cuc mai deținea două terenuri intravilane în Giurgiu.

La capitolul imobile, fostul ministru avea o treime dintr-un apartament, împreună cu frații săi, primit ca moștenire. Răzvan Cuc și soția sa mai dețineau patru apartamente în București. Soția sa mai deținea singură un spațiu comercial, o casă de locuit și un apartament în Giurgiu.

Cei doi mai aveau bijuterii de 20.000 de euro, achiziționate între 2014-2017. În 2018, cei doi relatau ca au vândut două imobile, un apartament de 110.000 de euro și o garsonieră de 55.000 de euro. Economiile bancare ale celor doi erau de 80.000 de lei.

Socrul lui Răzvan Cuc, le-ar fi dat soților o donație de 200.000 de lei. Răzvan Cuc declara venituri anuale de 180.000 de lei, ca ministru și deputat, iar soția de puțin peste 200.000 de lei.

Anul 2019. La capitolul terenuri, cei doi soți dețineau aceleași proprietăți din anul precedent, dar la capitolul imobile, apărea un apartament nou în București, achiziționat în 2019.

Economiile bancare ale celor doi crescuse până la 330.000 de lei.

Donațiile primite de la socru au continuat și în 2019, de data asta Răzvan Cuc a primit 300.000 de lei. De altfel, din 2017 și până în 2019, perioada în care Răzvan Cuc a fost ministru, socrul i-a donat 700.000 de lei. Cât timp era consilier județean, și avea venituri anuale de maxim 40.000 de lei, Cuc nu primea donații de la socrul său, acesta nefiind așa de generos în perioada respectivă.

Veniturile anuale ale fostului ministru au scăzut până la 120.000 de lei, iar cele ale soției au crescut până la 400.000 de lei.

Anul 2019, Răzvan Cuc are probleme în căsnicie

În toamna lui 2019 începe partajul de soția sa, moment în care în declarația de avere a lui Cuc mai rămâne un teren agricol de 10 hectare, o treime din apartamentul moștenit și încă un apartament în București. Răzvan Cuc susține că a plătit și 200.000 de lei ca o sultă pentru soția sa.

Căutând prin dicționar aflăm că: Sulta reprezintă o diferență în bani pe care un soț o plătește celuilalt ca o compensație pentru că el a rămas cu mai multe bunuri în urma partajului.

Numai că, în condițiile despărțirii lui Răzvan Cuc, fosta soția a luat mai toate bunurile. Așa cum reiese din declarațiile sale de avere, Răzvan Cuc a sărăcit în urma partajului de soția sa.

În cadrul partajului, Răzvan Cuc a renunțat în favoarea soției la patru locuințe în București deținute împreună cu fosta soție în urma unor contracte de cumpărare. Fosta soție a mai rămas și cu un teren intravilan în Giurgiu, cumpărat împreună de cei doi așa cum susțineau în declarațiile de avere precedente. Bijuteriile și banii din contul fostei familii au revenit tot soției.

 

Anul 2020 îl găsește pe Răzvan Cuc un om sărac

Anul 2020. În iunie anul acesta, din declarația de avere dispare locuința din București și rămâne doar apartament moștenit împreună cu alți doi frați și un teren.  Veniturile salariale erau de 150.000 de lei.

 

Dosarele în care Răzvan Cuc este menționat

Siteul G4media prezintă dosarele care îi dau frisoane lui Răzvan Cuc, probleme care se suprapun peste destrămarea familiei fostului ministru.

  • Ancheta de la Tarom. Răzvan Cuc a fost audiat de procurorii DNA în octombrie 2019, după ce fostul director al companiei de transport călători a declarat că ministrul PSD i-ar fi cerut să anuleze cursele interne, pentru ca parlamentarii opoziției să nu ajungă la ședința în care se vota moțiunea de cenzură care a dus la schimbarea lui Cuc din funcția de ministru și a întregului guvern condus de Dăncilă.
  • Ancheta privind șpăgile de la Arad. Membri ai filialei PSD cereau sume de bani de la persoanele care voiau să lucreze sau să avanseze la stat. Numele lui Răzvan Cuc a fost menționat în cadrul interceptărilor, sumele de bani ar fi fost date ca să se pună o vorbă bună și la acesta. Răzvan Cuc a negat că ar fi știut ceva de aceste șpăgi și a susținut că a fost audiat doar ca martor.
  • Ancheta liniei de cale ferată Brașov – Sighișoara. Este ancheta care îi poate da cele mai mari dureri de cap lui Cuc, din punct de vedere financiar, și nu numai. Conform surselor judiciare ale G4media.ro, procurorii anticorupție au deschis un dosar care vizează fapte de corupție privind acordarea contractului modernizării căii ferate dintre Brașov și Șighișoara, lucrări care beneficiau de o finanțare europeană de 800.000 de milioane de euro. Câștigătorul inițial a fost descalificat de CFR Infrastructură, care apoi a desemnat o nouă asociere de firme drept câștigător. Procurorii i-au audiat în octombrie 2019 pe Constantin Axinia, fost director general al CFR SA, și pe Amalia-Renata Bendeac, director general adjunct guvernanță și administrare la CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare din România. Cei doi ar fi declarat în fața procurorilor, confirm surselor G4media.ro, că anularea solicitarea anulării contractului a venit de la minister.

Partajul îl scapă de o eventuală confiscare

***Dacă până în momentul partajului o persoană nu a fost pusă sub acuzată de procuror, atunci bunurile sale cedate fostei soții nu mai pot fi recuperate în urma unei eventuale condamnări chiar dacă bunurile au fost obținute prin fapte de corupție, conform actualei practici judiciare

 

Click to comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *