Actual

Fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu audiat în procesul lui Oprescu spune că acesta a fost „zugrăvit ca un monstru”

Fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu audiat în procesul lui Oprescu spune că acesta a fost „zugrăvit ca un monstru”

Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, a fost audiat de magistrații greci în cazul lui Sorin Oprescu. Acesta alături de ceilalţi avocaţi ai lui Sorin Oprescu, români şi greci au încercat să le explice judecătorilor eleni că fostul primar a avut parte de o judecată nedreaptă în România, urmată de o condamnare nejustificat de mare de 10 ani şi 8 luni de închisoare.

Fostul judecător al CCR, Petre Lăzăroiu audiat în procesul lui Oprescu spune că acesta a fost „zugrăvit ca un monstru”

Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională le-a vorbit magistraților greci despre acea decizie a CCR din 2017 privind denunțarea protocoalelor dintre SRI şi procurori, prin care se făceau interceptările în dosare, Sorin Oprescu fiind şi el interceptat cu tehnica SRI în acest dosar.

Întrebat cât l-au audiat magistrații eleni şi ce întrebări i-au adresat, Petre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională a precizat că suficient pentru a putea să le spune acestora ce era de spus.

„M-au audiat cam jumătate de oră. Interesul judecătorilor de la Curtea de Apel din Atena a fost destul de mare în această speță. Au vrut să afle detalii din dosar, dar nu le pot da eu pentru că nu cunosc dosarul şi nu sunt specialist în penal. Faţă de ceilalți pe mine m-au întrebat multe lucruri legate de procedura penală din România şi de ce se întâmplă în general. Instanța a vrut să afle în primul rând care sunt hibele din dosar, adică în ce măsură Sorin Oprescu a avut parte de un proces corect sau nu”, a declarat la Antena 3, judecătorul Petre Lăzăroiu.

În general, spune Lăzăroiu au fost chestiuni care țin mai mult de imaginea justiției Române.

„Ei au insistat şi m-au întrebat ce mi se pare mie în neregulă, iar eu nu sunt în măsura să comentez decizia unui judecător. Dar dosarul în sine ridică unele probleme. Adică maniera în care a fost redactată hotărârea denotă un partizan vădit. Nu ştiu care au fost motivele pentru care judecătorul s-a exprimat aşa. Adică este ceva aproape inadmisibil să faci referiri la viaţa particulară a unui om, să faci observații personale asupra unui inculpat”, a mai precizat judecătorul, adăugând că Sorin Oprescu a fost zugrăvit în această decizie ca un monstru”.

Procesul va fi reluat în această dimineață, când Sorin Oprescu și iubita sa, Adriana Nica, vor fi audiați. Astăzi, judecătorii eleni ar putea decide dacă Oprescu va fi eliberat sau rămâne în spatele gratiilor până la finalizarea procesului.