O fostă editorialistă de la revista Elle, Jean Carroll, care l-a acuzat pe Donald Trump că a agresat-o sexual la mijlocul anilor 90′, intenționează să îl dea în judecată pe fostul președinte imediat ce o lege din New York, care deschide termenul de prescripție pentru cazurile de abuz, va intra în vigoare pe data de 24 noiembrie.
Jean Carroll, care a făcut publică acuzația în 2019, intenționează să intenteze un proces pentru agresiune și provocarea intenționată de suferință emoțională în temeiul Actului Supraviețuitorilor Adulți din New York, a scris Roberta A. Kaplan, avocata lui Carroll, într-o scrisoare adresată în august unui judecător din New York. Scrisoarea a fost făcută publică marți.
Scriitoarea Jean Carroll nu a putut continua un proces împotriva lui Trump din cauza termenului de prescripție al statului pentru anumite infracțiuni sexuale. Acum însă, cu ajutorul Actului Supraviețuitorilor Adulți (ASA), victimele agresiunilor sexuale au o fereastră de un an pentru a depune o acțiune civilă, indiferent de momentul în care a avut loc incidentul, atâta timp cât aveau 18 ani sau mai mult la momentul respectiv. Acest lucru înseamnă că, odată ce legea intră în vigoare la 24 noiembrie 2022, un reclamant are timp până la 24 noiembrie 2023 pentru a intenta un proces. Legea a fost semnată de guvernatoarea Kathy Hochul la 24 mai.
Carroll a făcut publică anterior acuzația împotriva lui Trump în cartea sa de memorii lansată în 2019, „What Do We Need Men For?” (Pentru ce avem nevoie de bărbați?).
Ea a susținut în carte că, în 1995 sau 1996, Trump a împins-o la perete într-o cabină de probă și a agresat-o sexual, afirmând că și-a forțat „degetele în jurul zonei mele intime” și și-a introdus „penisul pe jumătate – sau complet, nu sunt sigură – în mine”.
Donald Trump a reacționat
Trump a negat cu vehemență acuzațiile.
„O voi spune cu mare respect: În primul rând, nu este genul meu și, în al doilea rând, așa ceva nu s-a întâmplat niciodată”, a declarat Trump pentru publicația The Hill, în 2019. De asemenea, a spus că scriitoarea a inventat povestea ca să-și vândă cartea.
Ca răspuns, Carroll a intentat un proces de defăimare împotriva lui Trump, care urmează să se judece anul viitor, în februarie.
Avocatul lui Jean Carroll speră să îl judece pe Trump și pentru agresiune și provocare intenționată de stres emoțional în același proces, potrivit scrisorii datate 8 august.
„În opinia noastră, deoarece … faptele dintre cele două cazuri se suprapun într-o măsură atât de semnificativă, credem că nu există niciun motiv pentru care ambele acțiuni nu ar putea fi judecate împreună, începând cu 6 februarie 2023”, a scris avocatul Kaplan.
Conform The Guardian, avocații lui Carroll au spus că doresc să obțină o probă de ADN de la Trump pentru a o compara cu o rochie pe care Carroll a pretins că a purtat-o în timpul presupusului viol.