Ford a pus capăt producției modelului Fiesta, anunțând că va înceta producția bestsellerului din toate timpurile în luna iunie 2023.
Ford pune punct modelului Fiesta, cel mai bine vândut din toate timpurile. S-a anunțat și cine îl va înlocui
Anunțul a fost făcut miercuri, 26 octombrie 2022, când reprezentanții Ford au declarat că producția modelului, care este construit în prezent la Köln, va înceta și va fi înlocuită de două noi modele electrice.
Peste 22 de milioane de Fiesta au fost vândute după ce au fost construite pentru prima dată la fabrica Ford din Valencia, în Spania. Modelul a fost cel mai bine vândut în Marea Britanie timp de 12 ani, din 2009 până în 2020, reprezentând aproape 25% din totalul vânzărilor.
Popularul Ford Fiesta va fi scos din producție începând de anul viitor, deoarece costurile pieselor de schimb vor crește, iar șoferii vor opta pentru SUV-uri, a relatat și BBC.
Este interesant și următorul aspect istoric, observat de media.
S-ar părea potrivit ca producția să fie oprită în timpul unei crize energetice, Fiesta fiind lansat inițial în 1976, în timpul unei alte crize energetice. Atunci era nevoie de mașini mai mici și mai eficiente din punct de vedere al consumului de combustibil.
În trecut, Ford a oprit producția tuturor mașinilor în Marea Britanie în 2002, motoarele fiind încă construite la Dagenham și Bridgend.
Renumită pentru manevrabilitatea sa și populară printre băieții de curse, marca va fi regretată când va dispărea definitiv.
Alex Buttle, co-fondator al site-ului de mașini second-hand Motorway.co.uk, a declarat pentru The Guardian că Fiesta reprezintă o „proporție semnificativă și consistentă” din mașinile pe care clienții le vând pe platforma sa, iar prețurile au rezistat relativ bine.
„Fiesta poate că a fost dată la o parte de Ford, dar este în viață și se menține pe piața mașinilor second-hand. A fost un super mini de bază de ani de zile și este un clasic al zilelor noastre”.
Ford, la fel ca majoritatea celorlalți producători, își mută producția către modele electrice, pe măsură ce schimbările climatice și prețurile energiei ”mușcă”, adică afectează profund inclusiv industria auto.
Șoferii de Ford Fiesta vor fi în doliu, deoarece compania pune capăt modelului, pe măsură ce se îndepărtează de modelele cu motoare pe bază de combustie.