International

Fondul Monetar Internațional a dat mai mult ca sigură o recesiune mondială. Cum au ajuns la această concluzie specialiștii FMI 

economie

Numărătoarea inversă a început. Existe statistici evidente, economice, care atrag un semnal de alarmă că lumea se îndreaptă spre o direcție clară, pe care abia acum au nominalizat-o cei mai în măsură să o facă și anume reprezentanții FMI.

Fondul Monetar Internațional a dat mai mult ca sigură o recesiune mondială. Cum au ajuns la această concluzie specialiștii FMI

FMI a avertizat că o recesiune globală este iminentă. Fondul Monetar Internațional și-a revizuit previziunile și a estimat o inflație în creștere, peste tot în lume.

Lumea ar putea fi în pragul unei recesiuni globale, deoarece economiile Statelor Unite, Chinei și Europei vor încetini mai mult decât se anticipa, pe fondul unei coliziuni de crize, a avertizat la sfârșitul lunii iulie Fondul Monetar Internațional. Iar previziunile încep să se confirme, după cum o arată știrile zilnice din toată lumea.

Previziunile economice sunt sumbre

Într-o actualizare a Perspectivelor Economice Mondiale, FMI a declarat că perspectivele economice ”s-au întunecat” semnificativ în ultimele luni, deoarece războiul din Ucraina, inflația și o pandemie reînviată au provocat dureri pe fiecare continent.

Dacă ”mușuroiul de amenințări” va continua să se intensifice, economia mondială se va confrunta cu unul dintre cei mai slabi ani din 1970, o perioadă de stagflație intensă pe tot globul, au spus economiștii FMI.

Este posibil ca lumea să se clatine în curând pe marginea unei recesiuni globale, la numai doi ani de la ultima„, a scris Pierre-Olivier Gourinchas, economistul șef al FMI, într-o postare pe blogul care prezintă oficial raportul.

Pur și simplu, perspectivele economiei mondiale sunt „din ce în ce mai sumbre„, a menționat specialistul în economie internațională.

Inflația crește rapid

Producția va scădea la 3,2% în 2022, de la 6,1% anul trecut. Creșterea va înceti și mai mult anul viitor, pe măsură ce băncile centrale din întreaga lume vor majora ratele dobânzilor, în încercarea de a domoli inflația prin răcirea economiilor lor.

De asemenea, inflația crește mai rapid și ”mai largdecât anticipase FMI la începutul acestui an. Acesta se așteaptă acum ca prețurile să crească cu 6,6% în țările bogate și cu 9,5% pe piețele emergente și în economiile în curs de dezvoltare.

Și totuși dolarul se ”întărește”

Grupul internațional a avertizat, de asemenea, cu privire la o altă problemă care ar putea apărea pe măsură ce FED crește ratele dobânzilor. Este de așteptat ca ratele mai mari să întărească și mai mult dolarul american, deoarece investitorii se îndreaptă spre obligațiuni de trezorerie care oferă randamente profitabile.

FMI a declarat că inflația de pe piețele emergente ar putea fi amplificată, deoarece aprecierea dolarului ar putea scumpi importurile pe care acestea le cumpără cu monedele lor locale.

Țările sărace se luptă deja să facă față unei crize alimentare, în condițiile în care exporturile de cereale și uleiuri de gătit din Rusia și Ucraina au fost perturbate de război, alimentând o creștere a costurilor alimentelor și ridicând temerile privind perspectivele de foamete și tulburări sociale.

De ce s-a ajuns aici și de ce recesiunea este inevitabilă

Furtuna economică cu care se confruntă lumea este rezultatul diminuării puterii de cumpărare a consumatorilor din Statele Unite, a impactului invaziei Rusiei în Ucraina asupra economiilor europene, precum și a crizei imobiliare și a blocajelor din China, unde Beijingul continuă să ia măsuri severe pentru a limita focarele de coronavirus, au mai spus specialiștii FMI, citați de New York Times.

Foto: arhiva