Actual

Florin Cîțu prezintă PNRR: România are nevoie acută de investiții

Florin Cîțu prezintă PNRR: România are nevoie acută de investiții

Guvernul a anunțat că, astăzi, 2 iunie 2021, începând cu ora 16:00, premierul României, Florin Cîțu, prezintă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Vicepremierii Dan Barna, Kelemen Hunor şi ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea vor mai participa la prezentare.

Florin Cîțu prezintă Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă

„Sunt foarte bucuros sa va anunt ca revenirea nostra bugetara a fost acceptata. Vestea buna este ca PNRR a fost acceptat de Comisia Europeana.

PNRR a fost depus luni, azi îl prezentăm în detaliu. Este un program foarte important pentru România. A fost lansat când eu eram încă ministrul al Finanțelor. A fost negociat de președintele Klaus Iohannis, iar anul acesta am avut 2 vizite la Bruxelles pentru a ne asigura că avem un plan bun.

Este vorba de 29,2 miliarde de euro pentru a construi 450 km de autostradă, sute de școli și de creșe, vom construi și renova zeci de spitale. Vom avea un spital construit în 2024.

Criza din sănătate a arătat foarte clar limitele sistemului de sănătate. Sunt 3 mari sectoare care primesc bani – transporturi, sănătate și educație.

De ce luăm și împrumuturi prin PNRR? România are nevoie acută de investiții. Aceste împrumuturi vor merge doar în investiții, nu în consum. Împrumuturile prin PNRR sunt la o dobândă mult mai mică. Toate aceste investiții se termină în 2026.

Componenta de reforme – toți din clasa politică o știm, că România are nevoie de reforme. În PNRR am pus date clare până la care vor avea loc reforme. Reforma sistemului de pensii – vrem un sistem de pensii bazat pe sustenabilitate și vom face asta. Reforma justiției – reparăm ce au făcut alții. Reforma companiilor de stat – se va opri sifonarea banilor de la stat. Reforma companiilor de stat – se va opri sifonarea banilor de la stat. Prin PNRR ne asigurăm că banii vor ajunge în toate colțurile României”, a spus Florin Cîţu.

Dan Barna

„Prin depunerea PNRR România accesează o resursă care va schimna semnificativ componente din statul român. Chiar dacă nu ar fi fost pandemia România ar fi avut nevoie de reforme. Acest guvern exact această asumare o are, de realizare a acestor reforme.

Faptul că UE alocă o sumă importantă pentru a ajuta țările să treacă mai repede peste efectele pandemiei e un instrument să nu mai invocăm scuzele invocate de 30 de ani când a fost vorba de reforme. Acest program ne obligă să reușim.

Câteva principii ale PNRR: distribuirea echitabilă, geografică, a fondurilor. PNRR e gândit să nu lase pe nimeni în urmă și să acopere toate regiunile.

Descentralizarea – autoritățile locale trebuie să-și dea dovada implicării și competenței. Resursele sunt la îndemâna lor pentru ca primarii și șefii CJ să dea dovada responsabilității. Autoritățile locale sunt parte a acestui program.

La final vom avea 2.000 de clădiri renovate și 1.500 de blocuri renovate. Sunt mii de clădiri care așteptau renovare seismică sau energetică. Nuca cea mai tare din PNRR este infrastructura. Am rămas consecvenți pe acaeastă componentă în program. Avem A7, 324 de km în zona cea mai văduvită, capetele de la A8.

Pe partea de transformare digitală, avem 8,5 milioane de cetățeni vor avea carte de identitate electronică, care nu ne fură sufletele, ne simplifică viața de zi cu zi”, a declarat vicepremierul Dan Barna.

Cristian Ghinea

Cristian Ghinea, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a anunțat că Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă a fost depus oficial la Comisia Europeană.

„Am trimis PNRR la Bruxelles, adică în sistemul informatic al Comisiei Europene. La ora 15.30 am terminat de upload toate cele 240 de fişiere care înseamnă acum PNRR, împărţit pe 30 de capitole (…) Este o muncă enormă pe care colegii mei din Minister au făcut-o, în ultima săptămână am stat aici până la 12 – 1 noaptea. Le mulţumesc tuturor pentru dedicare. Suntem aproape de capătul drumului. În acest moment, România are PNRR oficial depus”, a explicat ministrul Cristian Ghinea, potrivit România TV.