Actual

Florin Cîțu, posibil premierul desemnat al României

Noua rectificare bugetara

Pentru scaunul de prim-ministrul al guvernului PNL-USR-PLUS-UDMR, propunerea PNL este Florin Cîțu, actualul minustru de Finanțe. Cîțu trebuie să treacă de votul Parlamentului, să prezinte un program de guvernare și să formeze o majoritate.

Florin Cîțu, în vârstă de 48 de ani, este la a doua tentativă de a ajunge premier. Președintele României, Klaus Iohannis, la mai desemnat o dată, în februarie 2020, dar acesta nu a ajuns în fața Parlamentului, pentru un vot de investire.

Cine este senatorul de București, reales pe listele PNL

Florin Cîțu are studii terminate în America la Grinnell College în 19996, masteratul în economie în cadrul Iowa State University și a fost trecut economist în cadrul Băncii Naționale a Noii Zeelande între 2001 – 2003, iar în cadrul Băncii Europene de Investiții între 2003 – 2005.

Florin Cîțu a mai lucrat ca economist șef la ING între 2006 – 2007 și șef al departamentului pieței financiare între 2007 – 2011, iar, ulterior să fie consultant și analist economic, potrivit Libertatea.