Florin Cîţu, preşedinte PNL, premierul demis, a afirmat că Dacian Cioloş are, ca premier desemnat, o responsabilitate imensă. Cîțu nu iartă USR-ul pentru demiterea sa, astfel că nu arată nicio disponibilitate pentru negocieri. Conform premierului, Cioloș are posibilitatea să negocieze cu PSD şi AUR pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern.
„Am luat act de desemnarea făcută de președintele Klaus Iohannis.
De astăzi, responsabilitatea lui Dacian Cioloș, ca premier desemnat, este una imensă. Are acum posibilitatea să negocieze cu partidele care au susținut moțiunea de cenzură (PSD și AUR), pentru a forma majoritatea necesară învestirii unui guvern stabil.
PNL va discuta cu domnul Cioloș, după ce acesta va găsi soluția unei majorități împreună cu aliații săi de la moțiunea de cenzură, PSD și AUR”, a scris Florin Cîţu pe Facebook.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind desemnarea lui Dacian Cioloş ca prim-ministru
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind desemnarea lui Dacian Cioloş în calitate de candidat la funcţia de prim-ministru, pentru a cere votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi listei noului Guvern, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Iohannis a anunţat, luni, că a decis să îl desemneze pe Dacian Cioloş candidat pentru funcţia de prim-ministru.
„Formaţiunile politice au venit cu diferite abordări, cu diferite propuneri, aşa cum reprezentanţii acestor formaţiuni le-au prezentat şi opiniei publice. Din toate aceste propuneri, eu am reţinut una pe care o voi şi pune în practică, şi anume am decis să desemnez pentru poziţia de candidat la funcţia de prim-ministru pe domnul Dacian Cioloş”, a afirmat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.
Şeful statului a avut luni consultări cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.
Dacian Cioloş are o misiune aproape imposibilă, ținând cont de declarația președintelui PNL.
Iar purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Oprea, a declarat luni că preşedintele Klaus Iohannis a făcut „doar o rocadă în alianţa pierzătorilor” nominalizându-l pe Dacian Cioloş candidat la funcţia de prim-ministru.