Social-democrații nu scapă nici un prilej să-l umilească pe Florin Cîțu și să-l ironizeze în condițiile în care se presupune că liberalii și social-democrații ar putea forma un guvern comun.
Marcel Ciolacu a refuzat, marți seară, să se vadă cu Florin Cîțu, motivând că are agenda încărcată, iar miercuri, Mihai Tudose, vicepreședintele PSD, a preluat ștafeta.Fostul premier PSD, cunoscut pentru replicile sale acide, nu l-a iertat pe liderul liberalilor. Iar acesta tocmai ieșise de la o întâlnire cu USR spunând că sunt șanse să se refacă coaliția PNL – USR – UDMR.
Când a fost întrebat dacă întâlnirea dintre Marcel Ciolacu și Florin Cîțu mai este în vigoare, Mihai Tudose a comentat dur acest lucru.. El a arătat că cei din conducerea PSD nu țin neapărat să se vadă cu Florin Cîțu. Vicepreședintele PSD a spus că negocierile, dacă vor fi, se vor duce între echipele desemnate de partide.
„Nu trebuie să se vadă domnul Cîţu cu domnul Ciolacu că nu se văd la cafea, să îi ceară prietenia sau să îl invite la film. Trebuie să se întâlnească cele două echipe desemnate de către partide pentru negocieri. Înțeleg că PNL vrea să vorbească cu noi. Noi nu ţinem neapărat, ca să zic aşa. Noi avem propunere de premier, aşteptăm să ne cheme Cotroceniul. Dacă între timp domnul Cîţu, în calitate de preşedinte al PNL-ului, vrea să stea de vorbă cu noi, să sune. Să sune sau să stea acasă, să aştepte că îl sunăm noi pe fix”, a spus Mihai Tudose.
Discuțiile vor porni de la cele 100 de priorități
Criza politică în România este văzută de PSD din perspectiva electoratului său. În contextul unor eventuale negocieri cu PNL, Mihai Tudose a ținut să precizerze că toate discuțiile vor porni de la cele 100 de priorități stabilite pentru români. În cazul în care se va dori altceva, discuțiile vor înceta și se vor îndrepta spre alegerile anticipate.
„Nu intrăm la guvernare că nu are Ciolacu serviciu sau Tudose sau Grindeanu, Firea sau Stănescu. Noi intrăm la guvernare ca să facem bine pentru lume, pentru România. Dacă ceea ce vrea să facă PSD nu este agreat, așteptăm anticipatele. Noi suntem în opoziție, avem 32% din Parlament”, a spus Mihai Tudose.
Europarlamentarul a susținut că social democraţii nu renunță la ideea de a propune un premier și că, de data asta, vor merge la consultările de la Cotroceni cu un nume, scrie Evenimentul zilei.