Premierul Florin Cîțu a afirmat, miercuri, că pensiile vor crește în anul 2021, dar nu a spus nimic în legătură cu cât se vor majora.
Cîțu spune că pensiile vor fi mai mari față de anul trecut, dar refuză să spună cu cât.
„Cheltuielile cu pensiile cresc în acest an cu aproape 8 miliarde de lei. Până să începem orice, și alocațiile crescu cu trei miliarde de ei. Pensiile din acest an vor fi mai mari decât cele de anul trecut și vor crește în acord cu legislația în vigoare. Noi am anunțat că legea pensiilor va fi modificată. Noi, ca și coaliție, avem o misiune clară, pensiile să fie calculate pe bază de contributivitate”, a declarat Cîțu.
Raluca Turcan spune că majorarea pensiilor cu 40% este o iluzie
Creşterea pensiilor cu 40% este o iluzie, deoarece România, în nicio etapă a dezvoltării ei, nu este în stare să facă efortul bugetar necesar acestei majorări, de 138 de miliarde de lei, a declarat, luni, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca „
Eu subiectul pensiei aş dori în Guvernul Cîţu să-l scoatem complet din lupta politică şi să spunem foarte limpede următorul lucru: s-a vehiculat foarte mult o majorare de 40% a pensiilor, însă această majorare niciodată nu a fost pregătită şi dorită la modul real.
O majorare cu 40% a pensiilor înseamnă un efort bugetar de 138 de miliarde, pe care România în nicio etapă a dezvoltării ei, chiar şi în anii de pandemie, nu şi l-ar fi putut permite. Mai mult decât atât, în momentul în care s-a deschis subiectul acestei iluzorii majorări de 40%, era necesară o etapă de pregătire şi de recalculare a tuturor pensiilor, astfel încât, pe o nouă formulă, să crească pensiile cu 40%.
Această etapă a fost angajată prin lege în iunie 2019, când era PSD la guvernare, şi în trei luni de zile ar fi trebuit, printr-un singur ordin de ministru, să înceapă această evaluare a tuturor dosarelor de pensie, să fie pregătite pentru ca după ce se stabileşte formula pe noua lege să apeşi un buton şi pensiile să se recalculeze. Evident că lucrul acesta nu s-a întâmplat”, a afirmat Raluca Turcan