Europarlamentarul PSD, Victor Negrescu este de părere că vizita premierului României, Florin Cîțu, la Bruxelles, a fost un eșec.
Florin Cîțu, „eșec la Bruxelles”!
Victor Negrescu a publicat o fotografie de la Eurostat, pe o rețea de socializare, și susține că vizita la Bruxelles a lui Florin Cîțu, premierul României, a fost un eșec.
„Vizita lui Florin Cîțu la Bruxelles a fost un eșec. Planul tot nu este acceptat. Sunt multe lucruri de modificat. Pozele de la Bruxelles nu pot ascunde faptul că termenul de depunere nu a fost schimbat.
Comisia Europeană a cerut explicit să existe un dialog real cu Parlamentul, sindicatele, patronatele și societatea civilă. Salut dialogul constructiv purtat de Comisia Europeană cu Partidul Social Democrat privind planul de redresare. Noi ne dorim ca România să acceseze cât mai rapid aceste fonduri europene pe proiecte serioase și sustenabile. Indiferent de disputele de la București, mereu vom pune interesele țării pe primul loc”, a scris Victor Negrescu pe pagina de Instagram.
Pe măsură ce trece timpul aflăm adevărul
„Realitatea este că pe măsură ce trece timpul aflăm adevărul despre discursul festivist al guvernanților. Ultima analiză arată faptul că România nu este, de fapt, printre principalii beneficiari ai întregului plan și că nu a fost nicio negociere. Doar o formulă acceptată fără discuții”, a completat el.
Soluția: un PNRR de succes, spunea premierul Cîțu
„Voi pleca la Bruxelles. Pandemia va trece, avem dozele şi va trece această situaţie şi trebuie să ne gândim la cum accelerăm creşterea economică în perioada următoare. Soluţia pe care o avem acum este de a avea un PNRR de succes, să atragem cei 29,2 miliarde şi vă spun că se poate şi eu cred că vom fi printre singurele ţări din Uniunea Europeană care va atrage toţi aceşti bani. Şi, cu aceşti bani, vom putea să accelerăm sau să consolidăm ceea ce avem acum în creşterea economică, dar să accelerăm creşterea economică şi, în special, procesul de convergenţă către Uniunea Europeană, un proces de convergenţă care a fost încetinit sau chiar a dat înapoi după perioada 2007”, spunea premierul înainte de vizita la Bruxelles.
Mesajul Ursulei von der Leyen, după întâlnirea cu Florin Cîțu
1Mulțumesc prim-ministrului Florin Cîțu pentru întâlnirea constructivă. Lucrăm împreună cu România pentru a finaliza un plan solid de redresare și reziliență, cât mai curând posibil. Progrese bune în ceea ce privește reformele.
Aprobarea Deciziei privind resursele proprii de către toate statele membre este un pas necesar pentru ca fondurile #NextGenerationEU să circule”, transmite Ursula von der Leyen, președintele Comisiei Europene, potrivit paginii oficiale de Facebook ”Comisia Europeană în România”, informează DC News.