Lifestyle

Florin Cîțu, anunț despre noile restricții. Toți românii trebuie să respecte decizia luată

Florin Cîțu, anunț despre noile restricții. Toți românii trebuie să respecte decizia luată

În contextul în care rata de infectare în București a ajuns la 6,5 iar alte 11 județe sunt deja în scenariul roșu, în aceste momente se discută mai multe propuneri care ar putea fi adoptate în ședința CNSU.

În acest context, Florin Cîțu va susține în scurt timp o declarație de presă privind noile restricții pe care ar trebui să le respecte toți românii.

Florin Cîțu, anunț despre noile restricții: toți românii trebuie să respecte decizia luată

Alin Stoica, prefectul Capitalei, a declarat în exclusivitate pentru Antena 3 că Bucureștiul se va supune măsurilor hotărâte de CNSU pentru localități unde rata de infectare este de peste 4 cazuri la mia de locuitori.

Aștept informațiile oficiale de la Guvern. (…) Dacă se confirmă scenariul, (așteptăm – n.r.) reducerea orei până la care se poate ieși din casă și reducerea orei de funcționare pentru agenții economici”, a spus Alin Stoica.

Acesta speră că măsurile impuse vor fi respectate de toată lumea și, astfel, de Paște, vom avea o scădere a indicelui și vom putea să avem sărbători în siguranță, potrivit Antena 3.

„Am luat câteva decizii care vor ajuta în perioada următoare la reducerea efectelor pandemiei. Aceste decizii au fost adoptate printr-o hotărâre de guvern și vor fi prezentate în detaliu de domnul secretar de stat Raed Arafat”, a spus Florin Cîțu, la începutul declarației de presă.

Florin Cîțu a menționat și câteva dintre măsurile luate:

  • Se prelungește pentru HORECA perioada de scutire cu încă 90 de zile a plății impozitului specific
  • Prelungirea unor termene cu facilități fiscale pentru contribuabili, restructurarea datoriilor fiscale poate fi cerută până la 31.02.2022
  • Prelungirea pposibilității contribuabililor de a beneficia de rambursare TVA până la 31.01.2022

În ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență de joi s-a propus ca, în localitățile unde incidența depășește rata de 7.5 la mie, să se interzică părăsirea locuinței după ora 20:00 pe tot parcursul săptămânii. La o rată între 4 și 7.5 la mie măsura ar urma să se aplice doar în weekend.