Directorul Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor din Statele Unite a îndemnat liderii locali și persoanele fizice să ia în considerare cel puțin revenirea la purtarea măștilor în spațiile publice interioare. Oficialii din Sănătate ai Administrației Biden avertizează, astfel, asupra creșterii substanțiale a cazurilor de viroze, după cum relatează New York Times.
Oficialii americani se gândesc să revină la purtarea măștilor și în interior
Miercuri, la briefingul sptămânal, oficialii federali din domeniul sănătății ai statului Washington, au avertizat că o treime dintre americani locuiesc în zone în care amenințarea Covid-19 este acum atât de mare, încât ar trebui să ia în considerare purtarea unei măști și în spațiile publice interioare. Aceștia au citat noi date care arată un salt substanțial atât în ceea ce privește răspândirea coronavirusului, cât și spitalizările din ultima săptămână. Briefingul Covid de miercuri de la Casa Albă a fost prima întâlnire cu presa, din ultimele șase săptămâni, potrivit New York Times.
Dr. Rochelle P. Walensky, directorul Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, a declarat că media pe șapte zile ,a internărilor în spitale din cauza Covid, a crescut cu 19 procente față de săptămâna precedentă. Aproximativ 3.000 de persoane pe zi au fost internate cu Covid, a spus ea, deși ratele de deces au rămas scăzute.
Mai mult de 32 la sută dintre americani locuiesc acum în zone cu niveluri medii sau ridicate de transmitere a virusului, față de aproximativ 24 la sută în săptămâna precedentă. Dr. Walensky a declarat că liderii locali și persoanele din aceste regiuni ar trebui să adopte sau cel puțin să ia în considerare, strategii de prevenire, cum ar fi purtarea măștilor în spațiile publice interioare, dar și teste mai frecvente.
Fiica președintelui Biden, testată pozitiv, în timp ce el gestionează ”laptele praf pentru sugari”
Avertismentele doctorului Walensky și ale altor oficiali federali din domeniul sănătății au apărut oarecum în dezacord cu propria poziție a președintelui Biden. Atitudinea din Aripa de Vest o reflectă mai mult pe cea a majorității americanilor, care au renunțat cu entuziasm la purtarea măștilor și la alte strategii de prevenire a infecției.
Biden nu mai poartă mască în majoritatea mediilor și participă activ la viața politică și socială din Washington. Casa Albă ia, în continuare, măsuri de precauție, testându-l în mod regulat pe președinte, dar și pe cei care sunt în contact direct cu el.
O serie de persoane din cercul președintelui au fost infectate cu virusul. Miercuri, oficialii au anunțat că Xavier Becerra, secretarul pentru sănătate și servicii umane, a fost testat pozitiv, la fel ca și Ashley Biden, fiica președintelui.
Andy Slavitt, un fost consilier principal al Casei Albe a lui Biden privind pandemia, a declarat că atenția națiunii s-a schimbat. Președintele „gestionează un război peste hotare, economia, inflația, laptele praf pentru sugari și, așa cum merg aceste lucruri, pandemia este acum văzută de public ca un lucru în plus”, a spus el.
Virusul revine în forță
Experții spun că oficialii administrației, inclusiv președintele, ar trebui, de asemenea, să facă o treabă mai bună de pregătire a publicului pentru un virus revigorat în toamnă și iarnă, când oamenii petrec mai mult timp în interior. ”Dacă oamenii se complac acum, spun ei, renunțând la dozele de rapel sau nevaccinându-și copiii, ar putea plăti un preț atunci”.
La ședința de informare de la Casa Albă, dr. Ashish Jha, noul coordonator al răspunsului la pandemie de la Casa Albă, a avertizat că, dacă Congresul nu va accepta cererea administrației de 22 de miliarde de dolari pentru o nouă finanțare Covid, americanii vor avea de suferit la toamnă. El a spus că proiecțiile biostatisticienilor variază foarte mult, în funcție de estimările privind cât de mult din populație a dezvoltat imunitate și de alți factori.
Din punctul de vedere al specilistului, un scenariu în care națiunea ar trebui să se confrunte cu virusul fără suficiente doze de vaccinuri și tratamente ar fi „teribil”, adăugând: „Cred că am asista la o mulțime de pierderi inutile de vieți omenești”.
Orașul New York se confruntă în prezent cu un nivel ridicat de ”transmisii virusale”, dar Eric Adams, primarul orașului, a declarat că nu intenționează să reintroducă cerințele privind utilizarea măștilor.
„Dacă la fiecare variantă care vine, trecem la gânduri de închidere, trecem la panică, nu vom funcționa ca oraș”, a declarat primarul Adams într-o conferință de presă. El a mai spus că orașul se acomodează în schimb la o „nouă normă”, recunoscând că virusul va continua să sufere mutații.