Lifestyle

Festivalul și Concursul Enescu vă invită la un spectacol online

Festivalul și Concursul Enescu vă invită la un spectacol online

Festivalul și Concursul Enescu vă invită la un spectacol online. Concursul Enescu Online, singurul festival de muzică clasică din lume care oferă gratuit acces la concerte a avut o audiență de peste 20.000 de vizitatori unici la primul concert transmis pe site-ul festivalului.

Concertul de deschidere a Festivalului și Concursului Enescu Online, Recviemul de Verdi interpretat de Orchestra și corul Maggio Musicale Fiorentino, a înregistrat cifre record de audiență: 20.079 de vizitatori unici în cele patru zile de difuzare pe site-ul www.festivalenescu.ro, în secțiunea special dedicată, care poate fi văzută aici. Dintre  aceștia, 11.460 de utilizatori unici au văzut concertul în primele 24 de ore.

 

Festivalul Enescu este singurul festival de muzică clasică din lume care oferă gratuit acces la arhiva sa, pe măsură ce primește acordul de difuzare online a concertelor și recitalurilor de la artiști.

 

Festivalul și Concursul Enescu Online continuă în perioada 22-25 martie cu înregistrarea celui de-al doilea concert al Orchestrei și Corului Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi. Solistul invitat este violonistul rus Sergei Krylov. Programul aduce publicului două momente de mare virtuozitate. Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră de Paganini pune în evidență calitățile tehnice ale solistului, precum și capacitatea acestuia de a reda bogăția de nuanțe a partiturii. Simfonia a III-a de George Enescu, scrisă în anii 1916-18, este o lucrare vocal-simfonică amplă, în care dialogul dintre orchestră și cor relevă încărcătura emoțională a epocii, datorată Primului Război Mondial. Concertul s-a derulat în cadrul celei mai recente ediții a Festivalului (septembrie 2019).

 

Pe site-ul www.festivalenescu.ro a început, din data de 18 martie 2020, un adevărat „Festival Internațional George Enescu online”, pentru a oferi oamenilor din întreaga lume acces gratuit la muzică clasică de calitate. Este modalitatea prin care Festivalul Enescu își aduce contribuția în lupta pe care umanitatea o poartă împotriva COVID-19, urmând modelul lui George Enescu. Marele muzician s-a implicat, prin puterea vindecătoare a muzicii, în ajutorarea răniților din Primul Război Mondial. Festivalul și Concursul online se vor desfășura pe durată nedeterminată, concertele urmând să fie programate o dată la patru zile.

 

În semn de omagiu și de compasiune pentru Italia, pentru oamenii și artiștii săi, Festivalul a început reluând cele două concerte ale Orchestrei Maggio Musicale Fiorentino din ediția din 2019.

 

PROGRAMUL FESTIVALULUI ȘI CONCURSULUI ENESCU ONLINE – PRIMA LUNĂ

22-25 martie: Orchestra și Corul Maggio Musicale Fiorentino, sub bagheta dirijorului Fabio Luisi. Solistul invitat este violonistul rus Sergei Krylov. În program: Concertul nr. 1 pentru vioară și orchestră op. 6 de Niccolò Paganini și Simfonia a III-a în do major op. 21 de George Enescu.

26-29 martie: Orchestra Națională Simfonică a Radiodifuziunii Poloneze, sub bagheta maestrului Lawrence Foster și avându-l ca solist pe pianistul Szymon Nehring (laureat al Concursului Internațional „Arthur Rubinstein” în 2017). În program: Adrian Pop – „Solstice” pentru orchestră; Frédéric Chopin – Concertul nr. 1 în mi minor pentru pian și orchestră op. 11 și Witold Lutosławski – Concert pentru orchestră.

30 martie-2 aprilie: Orchestra Națională a Franței, sub bagheta maestrului Ion Marin. Solistă este pianista de origine română Alexandra Dariescu. În program: Suita nr. 1 pentru orchestră în do major op. 9 de George Enescu, Concertul în sol major pentru pian și orchestră de Maurice Ravel, Suita „Imagini” pentru orchestră de Claude Debussy.

3-6 aprilie: Orchestra Filarmonicii Regale din Liège dirijată de Tiberiu Soare. Soliști sunt doi muzicieni de calibru internațional: soprana Anna Caterina Antonacci și pianistul Denis Kozhukhin. În program: Variațiuni pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră de Witold Lutosławski, Rapsodia pe o temă de Paganini pentru pian și orchestră de Serghei Rahmaninov, La Voix Humaine – operă pentru soprană și orchestră de Francis Poulenc.

7-10 aprilie: Orchestra Filarmonicii Regale din Liège, avându-l la pupitru pe dirijorul Gergely Madaras; solistul concertului este violonistul Renaud Capuçon. În program: Suita a II-a pentru orchestră în do major de George Enescu, Concertul nr. 2 pentru vioară și orchestră de Béla Bartók și Simfonia a V-a în si bemol major de Serghei Prokofiev.

11-14 aprilie: Peter Grimes, operă semnată de compozitorul britanic Benjamin Britten. Lucrarea a fost interpretată de Orchestra Națională a Radiofuziunii Române și de Corul Academic Radio, sub bagheta dirijorului Paul Daniel. Ciprian Țuțu a fost dirijorul corului, iar artista vizuală Carmen Lidia Vidu a semnat viziunea și regia multimedia a spectacolului. În distribuție: tenorul Ian Storey – Peter Grimes, soprana Lise Davidsen – Ellen Orford, Catherine Wyn-Rogers, contralto – Auntie, baritonul Christopher Purves – Balstrode, mezzosoprana Diana Montague – Mrs. Sedley, basul Joshua Bloom – Swallow, baritonul Huw Montague Rendall – Ned Keene, tenorul Michael Colvin – Bob Boles, tenorul Bonaventura Bottone – Reverendul Horace Adams, basul Barnaby Rea – Hobson, sopranele Solomia Lukyanets și Rhian Lois – cele două nepoate.

15-18 aprilie: Orchestra Filarmonice din St. Petersburg, sub bagheta dirijorului român Christian Badea, alături de Corul Academic al Radiofuziunii Române, dirijat de Ciprian Țuțu. Solistul concertului este violonistul Vadim Repin. În program: Poemul simfonic Isis de George Enescu (finalizat postum de Pascal Bentoiu, după schițele autorului), Concertul nr. 1 în la minor pentru vioară și orchestră de Dmitri Șostakovici și Simfonia a IX-a în mi minor, Din lumea nouă de Antonin Dvořák.

19-22 aprilie: Recitalul violonistei Midori și al pianistului Jean-Yves Thibaudet. În program: Sonata pentru vioară și pian în la minor de Robert Schumann, Sonata nr. 1 pentru vioară și pian în la major de Gabriel Fauré, Sonata pentru vioară și pian în sol minor de Claude Debussy și Sonata a III-a în la minor pentru pian și vioară, „în caracter popular românesc” de George Enescu.