Lifestyle

Festivalul IntenCity Craiova a reunit 3 stiluri emblematice de muzică într-o singură experienţă. Organizator surpriză

Festivalul IntenCity Craiova a reunit 3 stiluri emblematice de muzică într-o singură experienţă. Organizator surpriză

Premieră atât pentru Craiova, cât și pentru România. S-a scris în presă că acest festival ar fi concurat cu celelalte care au avut loc chiar în această vară, dar nu este așa. Evenimentul craiovean a punctat câteva premiere: unu, 3 stiluri de muzică emblematice reunite într-o singură experiență, unică; doi, aproape 40 de artiști au urcat pe scena uriașă, de pe stadionul craiovean și trei, organizatorul surpriză.

Festivalul IntenCity Craiova a reunit 3 stiluri emblematice de muzică într-o singură experienţă. Organizator surpriză. Video

Prima seară a Festivalului IntenCity Craiova a fost una reușită, poate chiar și peste așteptările organizatorilor, evenimentul fiind la prima ediție. Bănia nu a mai găzduit un festival de acest nivel, iar oamenii nu s-au înghesuit să își cumpere bilete încă din primele zile și au păstrat suspansul. Stadionul nu a fost plin, dar miile de oameni care au fost l-au făcut plin de viață, potrivit media.

Festivalul „IntenCity” 2022 are loc în cadrul Complexului Sportiv Craiova, pe stadionul „Ion Oblemenco”. Perioada de desfășurare a festivalului: weekend, între 26 și 28 august.

Organizatorul „IntenCity” 2022, festival de muzică pop și electronică, este Opera Română Craiova, care spune că:

„IntenCity este primul festival din România care aduce împreună 3 stiluri emblematice de muzică într-o singură experienţă unică de festival.

Aproape 40 de artişti au împărțit scena şi i-au determinat pe oameni să danseze pe hit-urile de ieri, de azi şi de mâine.

Despre acest moment unic al verii craiovene s-a scris pe site-ul evenimentului.

La deschidere nu au fost prea mulți oameni, ulterior spațiul a fost arhiplin. Foto: jurnalulolteniei

Lia Olguța Vasilescu, primarul orașului Craiova, a scris pe pagina sa de Facebook: ”Instantanee din prima zi a Festivalului IntenCity! Și când te gândești că unii insistă să se facă de râs spunând că stadionul a fost gol, postând foto de la începutul manifestării… Vă așteptăm și azi pe toți cei care credeți că orașul merită un astfel de festival!

După această invitație, stadionul a fost arhiplin vineri seara.

Cel mai așteptat moment a fost prestația lui Luis Fonsi, relatează jurnalulolteniei.ro. Piesa „Despacito” a fost lăsată la final, iar Fonsi și echipa lui și-au făcut ieșirea din scenă cu stil, scrie publicația.

Seara a fost continuată de No Mercy, Ice Mc și Boney M XP.

În afara stadionului craiovean au fost amenajate zone de unde participanții puteau cumpăra mâncare, băutură, dar și suveniruri.

Au fost și persoane care au ajuns pe targa celor de la SMURD, însă fără incidente grave, comunicate presei până la finalul evenimentului.

Concertele în cadrul festivalului vor continua și astăzi. În programul de sâmbătă seara s-a aflat: Orchestra și Corul Operei Române Craiova, DJ Adrian Eftimie &Optick; Zion Y Lennox; CleanBandit; Paul Van Dyk; ChicoRose, Afrojack.

Primele impresii ale primarului Lia Olguța Vasilescu

”Ne-am bucurat să constatăm că, deși a fost seara dedicată muzicii de discotecă, pentru generațiile ’80 – ’90, o proporție covârșitoare, aproape 70 la sută din public a fost foarte tânăr. Și foarte civilizat, spun reprezentanții firmei de vendori de pe stadion. La truck-urile cu mâncare aflate în afara cadrului de spectacol, de pe esplanada stadionului, au fost, in permanență, câteva mii de oameni care au stat la coadă, dar nu a fost niciun eveniment neplăcut.

Acustica stadionului, testată în premieră la IntenCity, este exact cum am discutat-o cu proiectanții: nu se aude aproape nimic în afara lui, deși numărul de decibeli la interior e foarte mare. Astfel că, cetățenii care locuiesc în apropiere nu au trebuit să se mute de acasă, așa cum se întâmplă pe la alții, din cauza zgomotului.

Important este că ieri am avut sold out și că nu a existat niciun fel de incident. Oamenii s-au simțit extrem de bine și sperăm ca acest lucru să se întâmple și în serile următoare, mai ales că show-ul lui AFROJACK, din această seară, va fi unul incendiar la propriu. Revin cu rugămintea să respectăm solicitarea organizatorului de a se face accesul mai devreme, astfel încât toți să ne bucurăm de întregul spectacol, nu doar de o parte a lui!”

Foto: Lia Olguța Vasilescu Facebook/ video: youtube