Festivalul de Film de la Veneția, unul dintre cele mai prestigioase din lume, începe astăzi cu un număr înjumătățit de spectatori, cu măști obligatorii și cu restricții pentru invitații din străinătate.
18 filme concurează pentru trofeul „Leul de aur”, patru dintre ele italiene, în 10 zile de festival – un festival cu foarte puțini oaspeţi din străinătate în acest an, oaspeți care se vor anunța de la o zi la alta. Cine vine din afara Spațiului Schengen este obligat să se prezinte cu un test de diagnosticare a coronavirusului negativ, efectuat în țara de origine, trebuie să facă un alt test în aeroport, cum ajunge în Italia, și un al treilea la Veneția, cu cinci zile înainte de a participa la proiecțiile din cadrul festivalului.
Din cauza acestor restricții, a carantinei de două săptămâni impuse de guvernul de la Roma față de călătorii din România, dar și din alte motive personale, regizorul Cristian Puiu a fost înlocuit în ultimul moment din juriul festivalului de actorul american Matt Dillon, care se află deja în Peninsulă de mai multe luni.
Unele dintre peliculele de la această ediție vor fi proiectate online, iar biletele se pot cumpăra numai pe internet, ghișeele fiind în acest an închise, informeaza Rador.