Social

Fermierii vor primi 1.500 de euro! Când intră banii

fermierii, sursa foto Agrointel
sursa foto: arhiva companiei

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că fermierii înscriși în programul Tomata urmează să primească a doua tranșă de 1.500 de euro în perioada următoare. Programul Tomata are ca scop susținerea producției de roșii românești pe tot parcursul anului. Acesta reprezintă o inițiativă guvernamentală importantă pentru agricultori.

Barbu a evidențiat importanța acestui program pentru susținerea producției locale, mai ales în contextul economic și climatic actual. El a reamintit că fermierii au fost puternic afectați de inflație, războiul din Ucraina și condițiile pedoclimatice dificile din ultimul an.

Fermierii vor primi 1.500 de euro

Totodată, la sfârșitul lunii septembrie, ministrul a anunțat că Guvernul a aprobat suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Decizia a fost luată printr-o Hotărâre de Guvern. Aceasta prevede alocarea unei sume importante din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului. Concret, au fost alocați 445.721.000 de lei în credite de angajament și 441.821.000 de lei în credite bugetare. Aceste fonduri sunt destinate acoperirii cheltuielilor necesare pentru programele și măsurile de sprijin dedicate producătorilor agricoli.

Ministrul a subliniat că aceste fonduri vor ajuta fermierii să facă față provocărilor economice actuale și să își continue activitatea. Programul le oefră sprijin pentru a depăși efectele inflației și ale războiului din Ucraina, dar și pentru a se adapta la condițiile climatice dificile. Decizia Guvernului vine în sprijinul fermierilor care se confruntă cu dificultăți majore în producție din cauza condițiilor meteorologice și economice nefavorabile din acest an.

Programul Tomata rămâne unul dintre cele mai importante proiecte pentru susținerea agriculturii locale. Programul oefrp fermierilor români sprijin financiar necesar pentru a-și menține activitatea competitivă și sustenabilă.

„Susţinem producţia de roşii româneşti. Încep plăţile pentru tranşa a doua a Programului Tomata. Ne dorim să avem roşii româneşti pe tot parcursul anului în pieţe şi supermarket-uri şi de aceea am susţinut şi dezvoltat Programul Tomata!

Şi aşa cum am promis, cei 24.321 de fermieri înscrişi în Program, majoritatea din judeţele Olt, Galaţi şi Dolj, vor primi în conturi în zilele următoare a doua tranşă de 1.500 euro”, a scris Florin Barbu pe pagina sa de Facebook.