Fermierii din România vor primi în acest an o formă suplimentară de sprijin pentru sectorul agricol, constând într-o subvenție echivalentă cu 50% din consumul de motorină înregistrat în anul 2022. Această măsură se adaugă sprijinului deja acordat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură.
Planul de sprijin financiar va fi supus aprobării Guvernului în următoarele două săptămâni, conform declarațiilor Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
Detalii privind schema de sprijin
„În următoarele două săptămâni, Guvernul României prin Ministerul Agriculturii va veni cu o schemă de ajutor de stat pentru fermierii români din sectorul vegetal, care vor primi o subvenţie pe 50% din consumul de motorină din anul 2022. Vorbim aici pentru porumb, rapiţă, floarea soarelui şi orz, deoarece pe grâu s-a dat o schemă de ajutor. Practic, fermierii vor primi, pe lângă cei 1,56 lei pe acciză, încă 2 lei pe litru, ceea ce înseamnă un sprijin de 3,56 lei/litru de motorină. Avem o situaţie clară prin APIA prin care în anul 2022 am dat acciza la motorină, acele documente sunt depuse, nu trebuie decât o simplă cerere din partea fermierilor şi noi putem face plata de 2 lei pe litru pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Am găsit această formă juridică şi legală de a acorda aceşti bani, pentru a nu ne aduce în faza în care prin controalele pe care urmează să le facă Comisia Europeană să dăm explicaţii sau să solicităm fermierilor români banii înapoi pe aceste ajutoare”, a explicat ministrul Agriculturii.
Când intră banii?
Barbu a precizat că acest sprijin financiar va fi notificat prealabil Comisiei Europene drept „o simplă înştiinţare a Bruxelles-ului”. Totuși, până la 30 septembrie, legislația în acest sens trebuie să primească aprobarea necesară, iar până la sfârșitul anului 2023, sumele trebuie să fie transferate în conturile fermierilor.
Ministrul a subliniat că suma acordată fermierilor pentru anul 2022 va fi semnificativă și că vor exista și alte forme de sprijin pentru a compensa eventualele pagube. De asemenea, el a menționat propunerea Comisiei Europene de a aloca 33,9 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru România ca urmare a secetei severe din vara anului 2022. Această propunere încă necesită aprobarea autorităților bugetare.
„Nu este încă aprobat acest sprijin, dar în discuţiile pe care le-am avut tete-a-tete atât cu comisarul, cât şi cu ceilalţi colegi, este pentru prima oară când Uniunea Europeană alocă sume din fondul de rezervă pentru partea de secetă. Lucru care până în momentul de faţă nu s-a întâmplat. Dacă se va întâmpla, e un lucru foarte bun, dar m-aş bucura foarte mult ca această sumă să fie practic acordată pe hectar, pe suprafaţa agricolă, să nu se dea o sumă la grămadă pentru state care au 3 milioane de hectare şi pentru cele care au 9 milioane de hectare, cum este România. Mi-aş dori foarte mult şi le-am spus să se ia în calcul aceste categorii de despăgubiri pe suprafaţa agricolă a fiecărei ţări, pentru a fi o echitate între aceste cinci state”, a transmis şeful de la Agricultură.
În încheiere, oficialul a reamintit despre sprijinul financiar de 29,73 milioane de euro acordat anterior de Comisia Europeană, care urmează să fie dublat la 60 de milioane de euro pentru a susține țările afectate de comerțul cu cereale din Ucraina. Acest sprijin va fi supus aprobării în următoarele săptămâni la nivel guvernamental, potrivit Fondului de Solidaritate al UE.