International

Femei la Vatican. Ce a decis Papa Francisc și care vor fi schimbările

Femei la Vatican. Ce a decis Papa Francisc și care vor fi schimbările

În premieră, Papa Francisc a numit trei femei, două călugărițe și o mireană, într-un consiliu cu rol consultativ în alegerea episcopilor catolici din lume, a anunțat Vaticanul citat de Reuters.

Două călugăriţe, Raffaella Petrini şi Yvonne Reungoat, şi o mireană, María Lía Zervino, au fost numite în Dicasterul pentru episcopi, a anunţat Vaticanul.

Raffaella Petrini, în vârstă de 53 de ani, deţinea deja funcţia de secretar general din noiembrie anul trecut, ocupând astfel cea de-a doua poziţie în ierarhia oficialilor de la Vatican.

Yvonne Reungoat a fost superioară generală a ordinului Fiicele Mariei Ajutorul Creştinilor, iar Zervino a fost preşedinta Uniunii Mondiale a Organizaţiilor Femeilor Catolice.

Suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, a făcut referire la acest demers într-un interviu acordat săptămâna trecută fără să nominalizeze vreo persoană. Dicasterul pentru episcopi a avut până acum o componenţă exclusiv masculină.

Cele trei femei se numără printre cele 14 persoane numite în Dicasterul pentru episcopi, al cărui rol este de a examina candidaţii şi de a-l consilia pe papă cu privire la alegerea preoţilor în funcţia de episcop. Celelalte 11 persoane numite miercuri sunt cardinali, episcopi şi preoţi, potrivit Reuters.

Mandatul acestora durează cinci ani. Înainte de anunţul de miercuri al celor 14 numiri, departamentul avea peste 20 de membri. Numărul total fluctuează în funcţie de data de expirare a mandatului, dar în mod obişnuit, comitetul este compus din 25-30 de membri.

”În felul acesta, lucrurile se mai deschid puţin”, a declarat papa Francisc într-un interviu acordat agenţiei Reuters pe 2 iulie la rezidenţa sa, când şi-a dezvăluit intenţia de a numi femei în procesul decizional de numire a episcopilor.

În afara lui Petrini, papa Francisc a mai numit femei, atât călugăriţe cât şi laice, în departamente ale Vaticanului.

Anul trecut a numit-o pe călugăriţa italiană Alessandra Smerilli în a doua funcţie din ierarhia departamentului pentru dezvoltare, care se ocupă cu teme legate de justiţie şi pace.

De asemenea, papa Francisc a numit-o pe călugăriţa franceza Nathalie Becquart, membră a Xaviere Missionary Sisters, în funcţia de subsecretar al Sinodului episcopilor, care se ocupă cu pregătirea reuniunilor globale ale episcopilor, desfăşurate o dată la câţiva ani.

Printre femeile care nu aparţin clerului, dar care deţin funcţii importante la Vatican se numără Barbara Jatta, prima femeie director a Muzeelor Vaticanului, şi Cristiane Murray, directoare adjunctă a Biroului de presă al Vaticanului. Ambele au fost numite de Papa Francisc.

Papa Francisc, tot mai multe femei vor avea mai multe funcții de conducere în cadrul Sfântului Scaun

La începutul acestei lunii iulie, Papa Francisc a anunțat intența de acorda femeilor mai multe funcții de conducere în cadrul Sfântului Scaun și a dezvăluit că, pentru prima dată, va numi femei într-un comitet al Vaticanului, până acum exclusiv masculin, care îl ajută să selecteze episcopii lumii.

Rolul femeilor în ierarhia Vaticanului a fost unul dintre numeroasele subiecte bisericești și internaționale pe care suveranul pontif, în vârstă de 85 de ani, le-a discutat într-un interviu exclusiv pentru Reuters în reședința sa de la Vatican, la începutul lunii.

Tot atunci explica că a vrut să acorde femeilor mai multe posturi de conducere și influente în cadrul Sfântului Scaun. Pontiful a vorbit și despre o nouă constituție pentru administrația centrală a Sfântului Scaun.