Nicuşor Dan nu cumpără generatoare pentru Ucraina, dar îşi arată solidaritatea cu poporul ucrainean prin a stinge iluminatul festiv timp de o oră. Nu e prea mare economia, întrucât străzile aranjate de municipalitate lasă mult de dorit. Primăria Capitalei se alătură iniţiativei „O oră pentru Ucraina”, astfel încât iluminatul festiv va fi stins miercuri seară, între orele 20.00 – 21.00. Anunţul a fost făcut chiar de primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.
Fără iluminat festiv timp de o oră în această seară. Capitala îşi arată solidaritate faţă de Ucraina
Primăria Capitalei se alătură iniţiativei „O oră pentru Ucraina”, astfel încât iluminatul festiv va fi stins miercuri seară, între orele 20.00 – 21.00.
În semn de solidaritate cu Ucraina ne alăturăm astăzi, 21 decembrie 2022, iniţiativei „O oră pentru Ucraina” şi vom stinge iluminatul festiv de pe străzile Capitalei în această seară, în cea mai lungă noapte din an, în intervalul orar 20,00 – 21,00. Prin acest demers, ne arătăm sprijinul pentru ţara vecină aflată în criză energetică din cauza războiului prin care trece şi care afectează milioane de oameni ce îşi vor petrece sărbătorile în întuneric”, a scris primarul general al Capitalei, pe Facebook.
Compania Municipală Iluminat Public Bucureşti va stinge timp de o oră cele aproximativ 3.000 de instalaţii luminoase de pe Bd. Magheru, din Piaţa Universităţii şi Piaţa Romană, Bd. Lascăr Catargiu, Bd Kiseleff, Bd. Unirii, Calea Victoriei şi Piaţa Presei Libere, iar Târgul de Crăciun din Piaţa Constituţiei vor fi stinse luminiţele care împodobesc bradul.
Iniţiativa aparţine membrilor Parlamentului Ucrainei, reţelei United4Ukraine a Parlamentului European, cu sprijinul Primăriilor oraşelor Kiev şi Londra.
În luna martie, primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că în Consiliul General a fost aprobată înfrăţirea dintre Bucureşti şi Capitala Ucrainei, Kiev.
„Pentru a ne arăta solidaritatea cu capitala Ucrainei aflată acum sub asediu, am hotărât să aprobăm înfrăţirea dintre Bucureşti şi Kiev. Ne apropie aceleaşi valori europene, ne apropie dorinţa de pace şi colaborare”, a anunţat Nicuşor Dan.
Acesta spune că Bucureştiul este în continuare alături de ţara vecină, Ucraina, care e afectată de război şi are nevoie de ajutor.