Actual

Fără all inclusive în 2024. Ce țară renunță la ofertele populare

Fără all inclusive în 2024. Ce țară renunță la ofertele populare
sursa foto playtech.ro

Vacanțele și călătoriile reprezintă o prioritate pentru mulți români. Aceștia au călătorit foarte mult în acest an, alegând diferite destinații. Printre cele mai frecventate au fost stațiunile de la malul mării, atât la nivelul țării, cât și în afară. Mulți români au optat pentru ofertele cu pachet complet pe care operatorii le pun la dispoziție.

Dar, se pare că acest lucru se va schimba. Vacanțele all inclusive ar putea dispărea de anul viitor. Acest lucru se va întâmpla în Bulgaria. Țara este faimoasă pentru pachetele turistice ieftine pe care le oferă. De asemenea, reprezintă o destinație preferată a românilor.

Fără all inclusive în 2024

Mulți români iubesc vacanțele în Bulgaria. Principalul motiv sunt pachetele all inclusive, care scapă oamenii de stresul meselor. De asemenea, aduce costuri accesibile. Dar, se pare că destinația preferată a românilor nu va mai oferi această facilitate.

Mulți proprietari de hoteluri se gândesc să urmeze exemplul grecilor. Aceștia ar urma să ofere doar demipensiune. Bulgarii și-au schimbat planul de vară ca răspuns la creșterea prețurilor la alimente și la risipa semnificativă. Românii reprezintă peste 75% din vizitatorii stațiunilor de pe litoral din Bulgaria. Cei mai mulți călătoresc aici pentru serviciile accesibile, în comparație cu Turcia sau țara noastră.

Turiștii aleg litoralul bulgăresc

Cu toate că aceste vești au ajuns la urechile românilor, aceștia spun că nu vor renunța la vacanțele în Bulgaria. Românii vor putea beneficia în hotelurile din Bulgaria de oferte de demipensiune. Chiar dacă vor avea mic dejun și cină, românii tot vor ajunge pe litoralul bulgăresc.

„Serviciul all-inclusive este minunat, mâncare foarte proaspătă şi bună. Cu siguranţă, este foarte costisitor pentru ei să ne hrănească de mai multe ori pe zi. Dar chiar dacă renuţă eu tot voi veni, voi alege un hotel cu mic dejun sau demipensiune.” a spus un turist.

Risipă de mâncare

Eliminarea ofertelor care aduc mulți turiști pe litoral are argumente clare. Prețurile la alimente au crescut semnificativ. Iar acest demers cu trei mese pe zi poate fi extrem de costisitor pentru hotelieri. De asemenea, prin acest tip de serviciu, foarte multă mâncare din restaurante este aruncată. Astfel, risipa este uriașă la nivelul țării.

„Bulgaria a fost afectată de inflaţie, la fel ca întreaga Europă, evident. Din păcate, la hotelul din Albena, aproximativ 20% din mâncarea servită în restaurant este aruncată” a spus Stanislav Stilyanov, şeful departamentului de relaţii publice.

Strategia de turism

Serviciile all inclusive sunt prezente în Bulgaria de mai bine de 60 de ani. Dar, industria turismului din această țară se pregătește de schimbări. Primele care vor lua parte la inițiativă sunt hotelurile mici. Acest lucru se va desfășura după modelul grecesc. Astfel, tavernele vor fi mai pline și se va susține economia locală. Se pare că acest model de mic dejun și cină este foarte frecventat de tineri.

„Turiştii tineri, mai ales cei care sunt în cuplu sau în grup, dar de aceeaşi vârstă caută pachete cu mic dejun şi cină. Doar că sunt puţini”, a precizat Angelica Chirica, director de marketing. Conform specialiștilor în turism, eliminarea acestor oferte va duce la o scădere drastică a numărului de turiști, conform Observator .